Fermierii greci au provocat închiderea unui aeroport pe insula Creta, au blocat drumuri şi puncte de trecere a frontierei şi au aruncat cu pietre în poliţie în timpul unor proteste naţionale organizate luni, declanşate de întârzierile în acordarea plăţilor, relatează Reuters.
Protestatarii au folosit mii de camioane şi tractoare în cel puţin 20 de acţiuni de blocare organizate în toată ţara, potrivit presei locale.
Poliţia a tras cu gaze lacrimogene asupra unui grup de fermieri protestatari care au aruncat cu pietre şi au pătruns cu forţa pe pista aeroportului Heraklion din Creta, oprind traficul aerian.
Un alt grup din apropierea aeroportului Chania din Creta a spart geamurile vehiculelor poliţiei cu ciomege de păstori şi pietre. Oficialii poliţiei au declarat că persoanele implicate au fost identificate şi vor fi puse sub acuzare.
Fermierii greci se confruntă cu un deficit de 600 de milioane de euro din ajutoarele UE şi alte plăţi, după un scandal de corupţie în care unii fermieri, ajutaţi de angajaţi ai statului, au falsificat proprietatea asupra terenurilor pentru a se califica pentru plăţi. Auditurile în curs au încetinit plăţile ulterioare.
Întârzierile în finanţare vin tocmai în momentul în care fermierii şi crescătorii de animale se luptă cu o epidemie de variolă ovină, care a dus la sacrificarea a sute de mii de oi şi capre.
„Nu avem ajutor, schimbările climatice au influenţat foarte mult producţia, toate acestea împreună cu scandalul (de corupţie) – oameni care nu au nimic de-a face cu profesia primesc sume enorme”, a declarat un fermier, Prokopis Bandzis, care protesta pe insula Lesbos. „Vreau să se facă dreptate. Cei implicaţi în subvenţiile ilegale trebuie să dea socoteală (pentru acţiunile lor)”, a cerut el.
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, criticat pentru acest scandal, a îndemnat fermierii să pună capăt blocajelor şi a declarat că guvernul este deschis dialogului.
Guvernul a recunoscut întârzierile în plăţi şi s-a angajat să distribuie fermierilor 3,7 miliarde de euro în acest an.
Cu toate acestea, protestele continuă. Luni, în nord, fermierii au blocat traficul la punctele de trecere a frontierei Promachonas şi Kipi cu Bulgaria şi, respectiv, Turcia. Un funcţionar vamal de la punctul de control Kipi a declarat că numai autoturismele şi camioanele cu mărfuri sensibile au fost autorizate să treacă.
Blocaje rutiere au fost instalate şi în sud-vestul şi centrul Greciei, unde fermierii au declarat că intenţionează să blocheze portul Volos în această săptămână. Sute de fermieri au blocat deja intrarea în portul Mytilene de pe insula Lesbos.


