Inundaţii în ţară/ Liderii politici îşi anunţă sprijinul pentru ajutorarea sinistraţilor

Liderii politici au anunţat sâmbătă că se mobilizează pentru ajutorarea sinistraţilor din judeţele afectate de inundaţii.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a precizat că se află în permanentă legătură cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi că i-a solicitat acestuia „să facă tot ce e omeneşte posibil pentru a limita efectele precipitaţiilor abundente care au cauzat aceste revărsări de ape”.

„Sunt alături de oamenii din comunităţile afectate de inundaţii, din Sudul Moldovei şi urmăresc situaţia încă din momentul în care am fost informat de către ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Am cerut domnului ministru să meargă la faţa locului şi să facă tot ce e omeneşte posibil pentru a limita efectele precipitaţiilor abundente care au cauzat aceste revărsări de ape. În acest moment, sunt patru victime omeneşti şi echipele de intervenţie de la faţa locului spun că, din nefericire, este posibil ca acest bilanţ negru să crească. Ministrul Afacerilor Interne m-a asigurat că este în legătură permanentă cu toate instituţiile care depun eforturi la această oră. De asemenea, domnul ministru mi-a confirmat că autorităţile locale şi structurile Inspectoratelor locale pentru Situaţii de Urgenţă acţionează cu toată forţa pentru a salva şi proteja oamenii”, a scris liderul PNL, pe pagina sa de socializare.

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a anunţat că deja colegii ei de la Galaţi au pregătit un prim transport cu produse de bază pentru persoanele afectate.

„Condoleanţe familiilor care au pierdut pe cineva drag în inundaţiile devastatoare din estul ţării. Îmi doresc din tot sufletul ca tristul bilanţ să se oprească aici, iar salvatorii care de ore bune luptă cu şuvoaiele sper să aibă putere în continuare. Sunt în permanentă legătură cu filialele USR din zonele afectate. Colegii mei, parlamentari, membri USR, s-au mobilizat de la prima oră şi sunt gata să ofere tot sprijinul de care au nevoie autorităţile pentru a trece de acest moment greu. Colegii din Galaţi au pregătit deja un prim transport cu produse de bază pentru persoanele afectate. Ştim că este nevoie de mai mult, suntem pregătiţi să le oferim cetăţenilor şi autorităţilor tot ajutorul de care au nevoie ca împreună să depăşim această dramă. Criza climatică, iată, este o realitate, îi vedem efectele dramatice şi asta ne obligă, pe toţi, să luăm măsurile pe care le-am amânat ani de zile”, a precizat Lasconi, pe pagina sa de Facebook.

Şi preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că va sprijini reconstruirea locuinţelor afectate de inundaţii.

„În aceste vremuri grele, mă uit cu groază la ce se întâmplă în judeţele afectate de inundaţii, acolo unde ploile torenţiale au luat patru vieţi
omeneşti şi au distrus zeci de locuinţe. Cuvintele sunt prea puţin importante într-o asemenea tragedie şi nu îi ajută cu nimic pe cetăţenii
îndureraţi. Colegii mei din AUR se mobilizează în aceste momente pentru a veni în sprijinul oamenilor afectaţi de inundaţii. Iar eu, chiar dacă
mulţi „deontologi” spun că nu intră în atribuţiile unui preşedinte, voi sprijini reconstruirea locuinţelor distruse de ploile torenţiale”, a precizat George Simion, într-un comunicat de presă. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Sute de locuitori afectaţi de inundaţii în Galaţi şi Vaslui au cerut ajutor la 112

 

Ministerul Sănătăţii: Celulă de criză pentru asigurarea asistenţei medicale în judeţele afectate de inundaţii

 

IGSU: Un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcţionat spre judeţul Galaţi

 

Galaţi: Patru persoane decedate în urma inundaţiilor

 

Galaţi: Sute de persoane evacuate, locuinţe inundate şi drumuri blocate din cauza viiturilor

 

Premierul Ciolacu se va deplasa în judeţul Galaţi pentru a evalua situaţia cauzată de inundaţii

 

Vaslui: Curţi, grădini şi drumuri inundate din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele ore

 

Neamţ: Mai mulţi oameni au rămas blocaţi cu maşinile pe un drum acoperit de aluviuni din Valea Ursului

Polo: Vicecampioana Dinamo Bucureşti, încă un eşec în preliminariile Ligii Campionilor

Tîlvăr: Zeci de militari din Brigada 10 Geniu din Brăila intervin, la acest moment, la solicitarea ISU Galaţi, în zona localităţii Slobozia Conachi, unde acţionează cu bărci cu motor, camioane şi alte echipamente specifice de salvare