Sediile mai multe cluburi argentiniene importante, precum şi sediul Asociaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), au fost percheziţionate marţi, în cadrul unei anchete privind suspiciuni privitoare la spălarea de bani.
Fotbalul argentinian se află în centrul unei vaste anchete privind suspiciunea de spălare de bani. Potrivit AFP, care a obţinut informaţii de la o sursă din poliţia metropolitană Buneos Aires. sediul AFA şi sediile mai multor cluburi, inclusiv Racing Club, Independiente, Banfield, San Lorenzo şi Excursionistas, acesta din urmă din diivizia a treia, au fost percheziţionate marţi: „Până în prezent, au fost efectuate între 25 şi 30 de percheziţii la cluburi de fotbal şi reşedinţe private”, a declarat sursa poliţienească.
Potrivit aceleiaşi surse, sistemul judiciar argentinian investighează practicile contabile ale companiei financiare „Sur Finanzas”, sponsor al mai multor cluburi din ţară, precum şi al echipei naţionale a Argentinei în 2024, care este suspectată de abateri.
Luna trecută, această companie, condusă de omul de afaceri Luis Vallejo, un apropiat al preşedintelui AFA, Claudio Tapia, a făcut obiectul unei plângeri din partea Direcţiei Generale de Impozite, sub suspiciunea de evaziune fiscală, în valoare de aproape o jumătate de miliard de euro.
Potrivit presei locale, sistemul judiciar încearcă să stabilească dacă societatea financiară a operat cu persoane de faţadă şi a acordat împrumuturi anumitor cluburi în schimbul, de exemplu, al drepturilor de televizare.


