„O decizie iraţională”: Iranul se opune organizării unui „Meci Pride” LGBTQ+ împotriva Egiptului în cadrul Cupei Mondiale din 2026

Iranul, care va înfrunta Egiptul la următoarea Cupă Mondială din Statele Unite, în iunie 2026, a calificat, marţi, drept „iraţională” decizia de a dedica această întâlnire comunităţii LGBTQ+.

Iranul, care s-a calificat încă din luna martie pentru Cupa Mondială din 2026, va avea ca adversari în grupa G Belgia, Egiptul şi Noua Zeelandă, în urma tragerii la sorţi organizate vineri, la Washington, în prezenţa preşedintelui american Donald Trump.

Meciul împotriva Egiptului, care va avea loc la Seattle, un oraş american cu o comunitate homosexuală importantă, a fost desemnat „meciul mândriei” LGBTQ+, potrivit mai multor mass-media, care afirmă că decizia a fost luată înainte de tragerea la sorţi.

„Este o decizie iraţională care favorizează un anumit grup”, a anunţat, marţi, preşedintele Federaţiei Iraniene de Fotbal, Mehdi Taj, citat de agenţia de presă Isna. „Noi (Iranul) şi Egiptul ne opunem acestei decizii”, a adăugat el, fără a menţiona termenul „Meciul Pride”.

Televiziunea de stat iraniană a declarat că Iranul va „contesta” această decizie la Federaţia Internaţională de Fotbal. În conformitate cu legea islamică (sharia), relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sunt interzise în Iran şi pot fi pedepsite, în anumite cazuri, cu pedeapsa cu moartea.

Federaţia egipteană de fotbal a exprimat obiecţii similare, potrivit mass-media egiptene.

Homosexualitatea nu este interzisă în mod explicit în Egipt, dar este adesea pedepsită prin legi formulate în mod vag, care interzic „desfrânarea”.

Miliardarul populist Andrzej Babis revine în funcţia de prim-ministru al Cehiei şi va prelua puterea săptămâna viitoare

„Mă îndoiesc că Rusia doreşte pacea”, declară preşedintele Nicuşor Dan într-un interviu acordat presei franceze. El crede că Europa şi Statele Unite au interesul de a-şi continua relaţiile