Preşedinta în exerciţiu a Hondurasului Xiomara Castro denunţă o ”falsificare” a rezultatelor alegerilor generale, un ”amestec” al lui Trump şi o ”lovitură de stat electorală”

Preşedinta de stânga a Hondurasului Xiomara Castro denunţă o ”falsificare” a rezultatelor alegerilor generale şi un ”amestec” al omologului său american Donald Trump în scrutin, care-l susţine pe opozantul său, Nasry Asfura, relatează AFP.

Numărarea voturilor exprimate în alegeri generale care au avut loc 30 noiembrie este pe punctul să se încheie, iar conservatorul Nasry Asfura, susţinut de către Donald Trump, avea un uşor avans faţă de alt candidat al dreptei Salvador Nasralla, care a denunţat un ”furt” al alegerilor prezidenţiale.

”Poporul s-a dus la urne şi a participat cu curaj şi hotărâre, dar am trăit un proces marcat de ameninţări, presiuni, manipularea TREP (sistemul de rezultate preliminare) şi falsificarea voinţei populare”, a denunţat marţi, la un miting public, în localitatea Olancho (centru), preşedinta în exerciţiu Xiomara Castro.

O ”LOVITURĂ DE STAT ELECTROALĂ”

”Aceste acţiuni constituie o lovitură (de stat) electorală în curs, pe care o vom denunţa” în instanţele internaţionale, a anunţat preşedinta, în prima sa declaraţie de după alegeri, marcate de întârzieri în numărarea voturilor, din cauza unor defecţiuni informatice succesive.

Ea a denunţat faptul că rezultatele acestor generale ”sunt pătate de nulitate” de la apariţia în timpul campaniei a unor înregistrări audio în care o membră a Comisiei Naţionale Electorale (CNE) – reprezentanta lui Nasry Asfura – evoca o manipulare a procesului electoral.

O plângere a fost depusă.

Preşedinta Xiomara Castro a condamnat, de asemenea, ”amestecul preedintelui Statelor Unite Donald Trump”, care i-a ”ameninţat” pe locuitorii Hondurasului cu ”consecinţe” dacă-l votează pe Rixi Moncada, candidatul partidului aflat la putere, care s-a clasat pe locul trei şi care a denunţat, la rândul său, o ”fraudă”.

CCR a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii care stabileşte măsuri de redresare a resurselor publice, formulată de AUR/ Undă verde pentru majorarea unor taxe şi impozite

Colindele româneşti vor răsuna în Bazilica Sfinţii XII Apostoli din centrul Romei