Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, se află în drum spre Galaţi. El va ajunge în zonele afectate de inundaţii şi va petrece noaptea acolo, au precizat surse liberale.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, merge sâmbătă la Galaţi, în zonele afectate de inundaţiile de noaptea trecută.
Liderul PNL va petrece noaptea în zonă.
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, a transmis că este alături de oamenii din zonele afectate de inundaţii, precizând că a cerut ministrului de Interne Cătălin Predoiu sa meargă la faţa locului şi ”să facă tot ce e omeneşte posibil pentru a limita efectele precipitaţiilor abundente care au cauzat aceste revărsări de ape”.
Premierul Marcel Ciolacu a ajuns, sâmbătă după amiază, în comuna Slobozia Conachi din judeţul Galaţi, grav afectată de inundaţii. El a vorbit cu oamenii din comuna din care zeci de familii au fost evacuate din calea apelor. „Sunt prea bătrână pentru aşa ceva. Ajutaţi-ne, că nu mai putem!”, i-a spus o femeie, plângând, premierului.