Răsturnare ironică de situaţie: De la Grexit, la preşedintele Eurogrup. Ministrul elen al finanţelor, Kyriakos Pierrakakis, l-a învins pe viceprim-ministrul belgian Vincent Van Peteghem în cursa pentru preşedinţia Eurogrup

Ţara care a fost aproape de excluderea din zona euro va conduce acum puternicul organism al UE care a salvat-o de la faliment. Ministrul de finanţe al Greciei, Kyriakos Pierrakakis, l-a învins joi pe viceprim-ministrul belgian Vincent Van Peteghem într-o cursă cu doi candidaţi pentru preşedinţia Eurogrup. Deşi este un forum informal pentru miniştrii de finanţe din zona euro, această funcţie s-a dovedit esenţială în depăşirea crizelor, în special a crizei datoriilor suverane, care a dus la trei salvări financiare ale guvernului grec, scrie POLITICO.

Asta s-a întâmplat acum 10 ani, când predecesorul lui Pierrakakis descria Eurogrupul ca un loc potrivit doar pentru psihopaţi. Astăzi, Atena se prezintă ca un model de prudenţă fiscală, după ce şi-a redus dramatic datoria la 147% din producţia economică, deşi rămâne în continuare cea mai mare din zona euro.

„Generaţia mea a fost modelată de o criză existenţială care a revelat puterea rezilienţei, preţul complezenţei, necesitatea reformelor şi importanţa strategică a solidarităţii europene”, a scris Pierrakakis în scrisoarea sa de motivaţie pentru acest post. „Povestea noastră nu este doar naţională, ci profund europeană”, a spus ministrul grec

Puţini diplomaţi se aşteptau iniţial ca informaticianul şi economistul politic în vârstă de 42 de ani să câştige cursa pentru conducerea Eurogrupului după demisia şocantă a titularului, Paschal Donohoe, luna trecută.

Contracandidatul, belgianul Vincent Van Peteghem, se putea lăuda cu mai multă experienţă şi se bucura de un mare respect în zona euro, ceea ce îl făcea favoritul pentru câştigarea funcţiei, scrie POLITICO. Însă reticenţa continuă a Belgiei de a susţine propunerea Comisiei Europene de a utiliza valoarea în numerar a activelor ruseşti îngheţate pentru a finanţa un împrumut de reparaţii în valoare de 165 de miliarde de euro pentru Ucraina a contribuit în cele din urmă la înfrângerea lui Van Peteghem, explică publicaţia de la Bruxelles.

CINE ESTE KYRIAKOS PIERRAKAKIS, NOUL PREŞEDINTE AL EUROGRUP

Pierrakakis nu este un membru tipic al partidului de centru-dreapta Noua Democraţie, care aparţine Partidului Popular European. Are şi o experienţă politică socialistă, fiind consilier al partidului de centru-stânga PASOK în 2009, când Grecia a intrat în criză financiară. A fost chiar unul dintre tehnocraţii greci care au negociat cu creditorii ţării.

Absolvent al Harvard şi MIT, s-a alăturat partidului Noua Democraţie pentru a-l susţine pe prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în cursa pentru conducerea partidului în 2015, deoarece considera că împărtăşeau aceeaşi viziune politică.

Pierrakakis a avut marea sa şansă politică când Noua Democraţie a câştigat alegerile naţionale în 2019, după patru ani în care a ocupat funcţia de director al institutului de cercetare şi politici „diaNEOsis”. A fost numit ministru al guvernării digitale, supraveghind eforturile Greciei de a moderniza birocraţia învechită a ţării, adoptând soluţii digitale pentru toate aspectele, de la şedinţele cabinetului până la reţetele medicale.

Aceste eforturi l-au făcut unul dintre cei mai populari miniştri din cabinetul grec, atât de mult, încât Pierrakakis este adesea prezentat în presa elenă ca fiind probabilul succesor al lui Mitsotakis la conducerea partidului.

După realegerea Noii Democraţii la guvernare, în 2023, Pierrakakis a preluat Ministerul Educaţiei, unde a susţinut o legislaţie controversată ce a deschis calea pentru înfiinţarea universităţilor private în Grecia.

O remaniere a cabinetului, în martie, l-a plasat la Ministerului Finanţelor, unde a accelerat planurile de rambursare a datoriei Greciei către creditori şi s-a angajat să reducă datoria ţării sub 120% din PIB înainte de 2030.

UPDATE – Liga Europa: FCSB a revenit spectaculos de la 1-3 şi a învins Feyenoord Rotterdam cu 4-3 / Charalambous – Victorie imensă!

Meciul FCSB – Feyenoord: Florin Tănase – “Un meci senzaţional. Numai o echipă ca Steaua poate oferi seri ca acestea în Europa”