ICI București și Wallachia eHUB au semnat un acord de parteneriat pentru susținerea inovației digitale în România

Semnarea acordului de parteneriat între ICI București și Wallachia eHUB în cadrul evenimentului AI Factory

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a semnat un acord de parteneriat cu Wallachia eHUB, marcând un pas semnificativ în direcția consolidării ecosistemului național de inovare digitală. Documentul a fost semnat de Adrian-Victor Vevera, director general al ICI București, și Costin Lianu, coordonator al proiectului Wallachia eHUB și președinte al centrului.

Prin această colaborare, cele două entități își propun să creeze un cadru solid de cooperare pentru proiecte comune de cercetare-dezvoltare, pilotare și implementare a tehnologiilor emergente. Parteneriatul integrează expertiza ICI București în domeniul transformării digitale cu capabilitățile aplicative și rețeaua de inovare a Wallachia eHUB.

„Semnarea acestui acord cu Wallachia eHUB reprezintă un pas important pentru consolidarea ecosistemului național de inovare digitală. Împreună vom sprijini dezvoltarea și adoptarea de tehnologii avansate în domenii esențiale pentru competitivitatea României. ICI București rămâne un partener activ în proiecte care accelerează modernizarea economiei și a administrației publice.”
– Adrian-Victor Vevera, director general ICI București

Parteneriatul are ca obiectiv principal generarea de rezultate concrete pentru organizațiile interesate de modernizarea digitală, urmărind identificarea unor proiecte aplicate, schimbul de expertiză și realizarea de activități comune.

Sursa: Facebook – ICI Bucuresti

Premiere de sărbătoare, în grila DIVA

INSP: S-a înregistrat debutul sezonului gripal/ Peste 3.000 de cazuri de gripă clinică, înregistrate la nivel naţional în săptămâna 1-7 decembrie, dublu faţă de cea anterioară/ 28 de cazuri de gripă, confirmate de laborator