Columbia se declară pregătită să-i acorde azil lui Maduro, dacă pleacă de la putere. ”Este o decizie pe care trebuie să o ia SUA şi Guvernul Maduro în cadrul unor negocieri”, afirmă şefa diplomaţiei columbiene, Rosa Villavicencio

Columbia este pregătită să-i ofere azil preşedintelui Venezuelei Nicolas Maduro, dacă acesta pleacă de la putere în urma unor presiunii pe care le exercită Statele Unite, anunţă şefa diplomaţiei columbiene, Rosa Villavicencio, relatează AFP.

Statele Unite exercită – din vară – ”presiuni maxime” asupra Caracasului şi asupra lui Nicolas Maduro, pe care-i acuză de trafic de droguri, prin desfăşurarea unui impozant dispozitiv militar în Marea Caraibilor, bombardarea unor ambarcaţiuni ale unor presupuşi traficanţi de droguri şi facând să planeze ameninţarea unei intervenţii terestre.

Preşedintele socialist venezuelean Nicolas Maduro acuză Washingtonul de faptul că vrea să-l răstoarne de la putere pentru a prelua controlul asupra petrolului venezuelean.

Ministrul columbian de Externe a evocat joi, într-un interviu acordat Radio Caracol, ipoteza unei plecări a lui Nicolas Maduro de la putere.

”Dacă această ieşire implică faptul că el trebuie să trăiască în altă şară sau să ceară protecţie, atunci Columbia nu va avea vreun motiv să spună «nu»”, a declarat ea.

GUVERN DE TRANZIŢIE

La fel ca preşedintele columbian de stânga Gustavo Petro, în cursul acestei săptămâni, Rosa Villavicencio a apreciat că un Guverm de tranziţie în Venezuela ”ar fi o soluţie” în vederea unei încetări a escaladării în regiune.

”Însă aceasta este o decizie pe care trebuie să o ia Statele Unite şi Guvernul Maduro în cadrul unor negocieri”, a subliniat ea.

Columbia, la fel ca multe alte ţări, nu a recunoscut rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2024 din Venezuela, în care Nicolas Maduro a obţinut un al treilea mandat, prin farudă acuză opoziţia, care susţine că ea a obţinut o victorie în acest scrutin.

Însă Bogota îşi menţine, cu toate acestea, relaţiile diplomatice cu vecinul său venezuelean.

Taximetrişti din Bucureşti, suspectaţi că au făcut transferuri ilegale din aplicaţii bancare ale unor clienţi/ Cinci persoane, cercetate sub control judiciar

Corneliu Ștefan la lansarea VLAH, primul blindat 4x4 românesc produs la Moreni

Corneliu Ștefan: VLAH, primul blindat 4×4 românesc realizat la Moreni