Preşedintele a promulgat legea privind acordarea unui ajutor de stat în valoare maximă de 3,15 miliarde lei, către Societatea Complexul Energetic „Valea Jiului”- S.A, pentru implementarea Planului de închidere a exploatărilor miniere

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, vineri, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2025 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic „Valea Jiului” – S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.

Legea, adoptată în 26 noiembrie de Camera Deputaţilor, are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat în valoare maximă de 3,15 miliarde lei, către Societatea Complexul Energetic „Valea Jiului”- S.A. pentru implementarea etapizată a Planului de închidere a exploatărilor miniere, în perioada 2025-31 decembrie 2032.

Ajutorul se acordă sub formă de granturi şi este destinat pentru acoperirea cheltuielilor excepţionale necesare pentru realizarea activităţilor şi măsurilor cuprinse în Planul de închidere a minelor din cadrul SCEVJ SA, respectiv pentru lucrări pentru siguranţa activităţii în subteran, reabilitarea fostelor perimetre miniere, recultivarea solurilor de suprafaţă, plăţi compensatorii pentru personalul care urmează să îşi piardă locul de muncă şi reconversie profesională.

Ajutorul de stat sub formă de granturi pentru finanţarea cheltuielilor cu executarea activităţilor de închidere şi punere în siguranţă a zăcământului de huilă, inclusiv ecologizarea perimetrelor miniere, se acordă anual de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie.

De asemenea, se prevede acordarea unei finanţări sub formă de grant pe anul 2025, în valoare de circa 606,7 milioane lei, în următoarea structură: costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă, costuri cu reconversia profesională, costuri pentru lucrări privind siguranţa activităţii în subteran, costuri legate de reabilitarea fostelor exploatări miniere, costuri de recultivare a solurilor de suprafaţă.

Atleta elveţiană Salome Kora vrea să participe la JO de iarnă, în competiţia de bob

DOCUMENTAR RECORDER – Reuters: Judecătorii şi procurorii români denunţă abuzurile sistemice din justiţie. După ridicarea MCV, ritmul anchetelor anticorupţie a încetinit, iar justiţia a pronunţat câteva achitări la nivel înalt stârnind îngrijorări