Geoană, explicaţii despre implicarea statului român în obţinerea de către el a funcţiei de la NATO: Când am spus că e pe persoană proprie nu am zis că nu am de a face cu statul român, ci am spus că a fost o competiţie de dosare şi de personaje

Fostul adjunct al secretarului general al NATO, Mircea Geoană, povesteşte cum a ajuns să deţină importanta funcţie pe care a ocupat-o până la începutul acestei luni. El spune că instituţii ale statului român „au fost de acord” cu demersul său de a ocupa funcţia de la NATO, subliniind că el a fost cel care a dat concursul. „Când am spus că e pe persoană proprie nu am zis că nu am de a face cu statul român, ci am spus că a fost o competiţie de dosare de fapt, şi de personaje, aşa am obţinut” postul, a explicat Geoană.

”Eu luasem pauză şi detox de la politică e câţiva ani de zile. Am făcut altceva, Institutul Aspen, a fost o perioadă foarte frumoasă şi cred că m-a şi ajutat să mă reîncarc puţin emoţional şi intelectual. Şi după asta a apărut o decizie a administraţiei Trump care în premieră a spus, poziţia numărul 2 de la NATO, care mergea la o americancă, un american (…) e momentul ca cineva din noii aliaţi veniţi către NATO după căderea comunismului vă vină în job pentru a recunoaşte că această parte a Europei e importantă, s-a maturizat şi are un drept de a sta la masa centrală. Asta a fost decizia politică”, a explicat Mircea Geoană. El spune că în acel moment au apărut candidaturi, arătând că secretarul general şi secretarul general adjunct se aleg în mod diferit, adjunctul fiind ales se către secretarul general. În cursa pentru funcţie au intrat un polonez, un estonian, un bulgar şi el. Geoană explică faptul că a dat un interviu iar cea mai complicată întrebare pe care acesta i-a adresat-o Jens Stoltenberg a fost legată de ce a făcut după ieşirea din politică. ”M-am dus, m-am prezentat… e adevărat că a existat, dacă nu un lobby al statului român, a existat o procedură nu de sprijin, dar de consemnare a faptului că reprezint totuşi România şi aici şi Ministerul de Externe, şi Guvernul şi, până la urmă, şi preşedintele au fost de acord, dar lobby-ul şi concursul l-am dat eu. Când am spus că e pe persoană proprie nu am zis că nu am de a face cu statul român, ci am spus că a fost o competiţie de dosare de fapt, şi de personaje, aşa am obţinut, am făcut cinci ani de zile de mandat, cred eu, foarte bun”, a adăugat Geoană.

Geoană: Nu am votat la referendumul pentru familie. Cred că eram într-o deplasare cu NATO, cred că era în perioada în care eram eu la NATO / Ce crede candidatul independent despre căsătoriile între homosexuali

UPDATE – Bistriţa-Năsăud: Bebeluş de trei luni, mort după ce locuinţa în care se afla, în satul Poienile Zagrei, a luat foc / Cauza probabilă a incendiului, utilizarea în mod greşit şi în cantitate mare a benzinei, pentru aprinderea focului