SUA interceptează o nouă navă în apropierea Venezuelei, pe fondul blocadei anunţate de Donald Trump

Statele Unite au interceptat o nouă navă în largul coastelor Venezuelei, în ape internaţionale, au declarat duminică pentru Reuters doi oficiali americani, marcând a doua astfel de operaţiune desfăşurată în acest weekend, relatează Reuters.

Intervenţia a avut loc la doar câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o ”blocadă” a tuturor petrolierelor sancţionate care intră sau ies din Venezuela, într-o nouă escaladare a presiunilor exercitate de Washington asupra guvernului de la Caracas.

Oficialii, care au vorbit sub protecţia anonimatului, nu au precizat ce navă a fost interceptată şi nici locaţia exactă a operaţiunii. De asemenea, nu au oferit detalii privind încărcătura vasului sau eventualele măsuri ulterioare luate de autorităţile americane.

Blocada anunţată de administraţia Trump vizează în principal sectorul petrolier al Venezuelei, principala sursă de venit a statului sud-american, şi face parte dintr-o strategie mai amplă de izolare economică a regimului condus de Nicolas Maduro.

 

Emil Hurezeanu, despre fostul preşedinte Klaus Iohannis: Când vrei să fii secretar general al NATO, nu apelezi la ambasadele României şi la consilieri

Franţa va construi un nou portavion, pentru a-şi consolida puterea maritimă, anunţă Macron