Israelul demolează un imobil de patru niveluri, locuit de 100 de palestinieni, în Ierusalimul de Est. Autorităţile palestiniene denunţă ”o politică sistematică de deplasare forţată”

Buldozere israeliene au distrus luni un imobil în care locuiau aproximativ 12 familii palestiniene, la Ierusalimul de Est, pe motiv că acesta a fost construit fără permis, iar autorităţile palestiniene au denunţat ”o politică sistematică de deplasare forţată”, relatează AFP.

Luni dimineaţa, în cartierul Silwan, situat în apropierea Oraşului Vechi, trei buldozere aparţinând municipalităţii israeliene – protejate de o desfăşurare importantă de forţe israeliene – au distrus, puţin câte puţin, faţadele imobilului, a constatat un jurnalist AFP.

Aproape 100 de palestinieni – inclusiv femei, copii şi bătrâni – trăiesc în acest imobil cu patru etaje, potrivit unor surse locale.

Un bărbat, Eid Shawar, în vârstă de 38 de ani, tatăl al cinci copii, povesteşte că a fost trezit de poliţie, care a spart uşa, pentru a efectua evacuări.

”Ne-au spus să ne schimbăm şi să luăm doar hărtii şi documente importante. Nu ne-au lăsat să ne luăm mobilele”, denunţă tânărul, care nu ştie unde să se ducă.

”Este o tragedie”, acuză el.

TENSIUNI PERMANENTE

Oraşul Sfânt Ierusalim este o miză centrală în conflictul israeliano-palestinian.

Tensiunile în oraş sunt permanente, mai ales în Ierusalimul de Est – cu populaţie majoritar palestiniană -, ocupat şi anexat de către Israel în 1967.

Aceste tensiuni s-au accentuat începând de la 7 octombrie 2023, data unui atac sângeros la mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului, care a declanşat un război devastator în Fşia Gaza.

Israelul consideră Ierusalimul de est drept o parte integrantă a capitalei sale.

Palestinienii vor însă să-l transforme în capitala Palestinei, statul independent şi suveran la care aspiră.

ONU consideră ilegală anexarea Ierusalimului de Est şi nu recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Guvernoratul Ierusalimului – o entitate administratică înfiinţată de către Autoritatea Palestiniană (AP) cu scopul de a reprezenta metropola – denunţă într-un comunicat ”o politică sistematică de deplasare forţată a cetăţenilor palestinieni, vizând să golească oraşul de locuitorii săi originari”.

Această demolare intervine ”fără preaviz”, cu câteva ore înaintea unei întâlniri între avocatul locuitorilor şi un reprezentant al municpalităţii israeliene a Ierusalimului, ”în vederea discutării unor posibile măsuri de regularizare a clădirii”, deplâng într-un comunicat două ONG-uri israeliene – Ir Amim şi Bimkom.

Această demolare este, potrivit ONG-urilor, cea mai importantă din 2025.

În 2025, se arată într-un comunicat, ”100 de familii din ierusalimul de Est şi-au pierdut casa”.

Municipalitatea israeliană, contactată de AFP, a declarat că imobilul a fost ”construit fără permis” şi era vizată de un ”ordin judiciar de demolare” din 2024.

Terenul este destinat, potrivit municipalităţii israeliene, unei folosiri ”recreative şi sportive” şi nu rezidenţiale.

MOŢIUNEA ÎMPOTRIVA MINISTRULUI JUSTIŢIEI – Ministrul Justiţiei: Durata procedurilor în cauze civile, comerciale, administrative este mai mare în state precum Franţa, Spania, sau Italia, în raport cu România

Ninsori şi vreme mai rece de Crăciun şi Revelion în aproape toată ţara/ Prognoza meteorologică pe regiuni, în următoarele două săptămâni