Ilie Bolojan afirmă că e posibilă o fuziune cu Forţa Dreptei şi o alianţă cu REPER, după susţinerea acestor partide pentru Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei

Liderul PNL, Ilie Bolojan, admite că este posibilă o fuziune cu Forţa Dreptei şi o alianţă cu REPER, el motivând că aceste partide l-au susţinut pe Ciprian Ciucu în alegerile pentru Primăria Capitalei şi că este nevoie de o majoritate în Consiliul General al Capitalei.

Întrebat, luni seară, la Antena 3, despre variantele de colaborare cu Forţa Dreptei şi REPER, Ilie Bolojan a declarat că ţine de abilitatea noului primar Ciprian Ciucu de a negocia cu celelalte partide pentru a forma o majoritate în Consiliul General.

Totodată, liderul liberal a explicat că este posibilă în viitor o apropiere a PNL de Forţa Dreptei şi REPER.

“Consiliul General al Capitalei este unul pulverizat, cu multe partide, şi e nevoie cel puţin de 3-4 partide ca să faci o masă critică, pentru că deciziile care trebuie adoptate în perioada următoare în Bucureşti nu sunt foarte comode şi fenomenul de asumare a răspunderii va semăna cu cel de la guvern. O colaborare cu grupurile politice care au astăzi consilieri, în afară de cele de tip instituţional cu partidele din coaliţie, înseamnă poate o apropiere sau o fuziune cu Forţa Dreptei, înseamnă poate o alianţă cu cei de la REPER“, a afirmat Ilie Bolojan.

 

Consultarea magistraţilor în cadrul referendumului anunţat de preşedintele Nicuşor Dan, pe modelul votului prin corespondenţă – surse

Ilie Bolojan cataloghează ca fake news informaţia că ar vrea schimbarea protocolului coaliţiei: Nu am discutat niciodată. Ceea ce trebuie să facem este să ne respectăm înţelegerile