UNIFARM: Când sărbătorile aduc liniște pentru mulți, pentru noi responsabilitatea continuă.

În perioada sărbătorilor de iarnă, Compania Națională Unifarm va asigura permanența distribuției de urgență a medicamentelor salvatoare de viață, la nivel național.
Asigurarea permanenței nu este un simplu act administrativ, ci este un efort susținut și o măsură concretă în sprijinul unităților sanitare, al medicilor și al pacienților.

Permanența are drept obiectiv continuitatea aprovizionării cu medicamente salvatoare de viață, la solicitarea unităților sanitare de stat sau a clinicilor și spitalelor private, în vederea asigurării actului medical.

Unifarm contribuie la buna funcționare a sistemului sanitar și fundamentează rolul central al pacientului și al nevoilor sale, inclusiv în perioadele în care responsabilitatea este cu atât mai mare.
Prin această misiune, Unifarm contribuie la buna funcționare a sistemului sanitar și fundamentează rolul central al pacientului și al nevoilor sale, inclusiv în perioadele în care responsabilitatea este cu atât mai mare.

Aproximativ 17 tone de deşeuri din Germania, oprite la intrarea în ţară, de la Nădlac/ Şoferul automarfarului nu a putut prezenta documentele necesare importului – FOTO

AUR propune organizarea unei reuniuni comune cu toţi parlamentarii suveranişti, având ca scop coordonarea acţiunilor parlamentare de opoziţie totală faţă de actuala guvernare