Tim Cook îşi dublează participaţia la Nike, semnalând încredere în strategia CEO-ului Elliott Hill

Directorul general al Apple, Tim Cook, a cumpărat acţiuni Nike în valoare de aproximativ 3 milioane de dolari, aproape dublându-şi astfel participaţia personală la producătorul de echipament sportiv şi indicând sprijin pentru strategia de redresare prezentată de CEO-ul Elliott Hill, transmite Reuters.

Acţiunile Nike au urcat cu 5% miercuri, după ce un document depus la autorităţile de reglementare a arătat că Cook a achiziţionat 50.000 de acţiuni la preţul de 58,97 dolari fiecare. La 22 decembrie, Cook deţinea aproximativ 105.000 de acţiuni, potrivit documentului publicat marţi.

Este cea mai mare achiziţie pe piaţa deschisă realizată de un director sau membru al conducerii Nike şi, posibil, cea mai mare din ultimul deceniu, a declarat analistul Jonathan Komp de la Baird Equity Research.

”Considerăm gestul lui Cook un semnal pozitiv privind progresul înregistrat sub conducerea CEO-ului Elliott Hill şi în direcţia planului «Win Now» al Nike,” a spus Komp.

Achiziţia vine la câteva zile după publicarea unor rezultate trimestriale cu marje în scădere şi vânzări slab performante în China, în timp ce Hill încearcă să revigoreze cererea prin noi campanii de marketing, accent pe inovaţie în segmentul de alergare şi sport şi eliminarea brandurilor de lifestyle cu performanţe reduse. De asemenea, Hill a încercat să repare relaţia cu distribuitorii, inclusiv cu Dick’s Sporting Goods, pentru a creşte vizibilitatea produselor într-o piaţă extrem de competitivă.

Această strategie a pus presiune pe marjele Nike, aflate în declin de peste un an, iar eforturile de a recâştiga poziţia de lider în China, piaţă sensibilă la preţ, întâmpină dificultăţi.

Acţiunile companiei au scăzut cu aproape 13% de la publicarea rezultatelor pe 18 decembrie şi sunt pe cale să înregistreze al patrulea an consecutiv de declin. Titlul, unul dintre cei mai slabi performeri din indicele Dow Jones, se tranzacţiona miercuri la 60,19 dolari.

Cook este membru în consiliul Nike din 2005 şi lead independent director din 2016, anul în care cofondatorul Phil Knight s-a retras din funcţia de preşedinte. Potrivit lui Komp, CEO-ul Apple ”rămâne extrem de apropiat” de Knight şi a consiliat Nike în mai multe decizii strategice, inclusiv în numirea lui Hill anul trecut.

Un alt membru al board-ului Nike, fostul director general Intel Robert Swan, a cumpărat la rândul său aproximativ 8.700 de acţiuni în valoare de circa 500.000 de dolari în această săptămână.

 

DOCUMENTAR – Crăciunul în Bucureşti, odinioară… Concursuri de datini româneşti, serbări, ajutoare pentru funcţionarii merituoşi, aprovizionarea cu carne şi îngrăşarea porcilor erau consemnate în gazetele vremii/ FOTO

70-80 de pacienţi cu gripă în fiecare zi, la Institutul Matei Balş. Din 200 de prezentări în 24 de ore, jumătate sunt infecţii respiratorii acute/ Zeci de cazuri, diagnosticate zilnic şi la Spitalul Victor Gomoiu. Programul de vizite, restricţionat