Meteorologi – Vânt şi precipitaţii în următoarea perioadă. Din noaptea de 28 decembrie, cea mai mare parte a ţării intră sub avertizări de vânt şi ninsori viscolite – HARTA

Meteorologii anunţă vânt şi precipitaţii începând de vineri, iar din noaptea de 28 decembrie, cea mai mare parte a ţării intră sub avertizări cod galben şi portocaliu de vânt şi ninsori viscolite.

Conform meteorologilor, în intervalul  26 decembrie, ora 10 – 29 decembrie, ora 10, sunt prognozate intensificări ale vântului, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, polei şi viscol.

Pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă (26 şi 27 decembrie) vântul va prezenta intensificări în regiunile estice, sud-estice şi local în centru şi sud-vest, iar duminică (28 decembrie) în toată ţara, cu viteze în general de 40…60 km/h, amplificând senzaţia de frig. La munte temporar vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea şi zăpada depusă”, anunţă ANM.

În nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, pe arii mai extinse în noaptea de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5…15 cm. Pe arii restrânse se va forma gheţuş sau polei.

O atenţionare meteorologică cod calben vizează intervalul 26 decembrie, ora 14 – 27 decembrie, ora 16.   ” Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei şi pe litoral cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi rafale de 70…80 km/h, iar în zona înaltă de 90….120 km/h, viscolind zăpada depusă”, precizează meteorologii.

 

 

O altă atenţionare cod galben este valabilă în intervalul 27 decembrie, ora 16 – 28 decembrie, ora 02, când sunt anunţate intensificări ale vântului, iar la munte zăpadă viscolită

Zone afectate: conform textului

      ”Vântul va avea intensificări în nordul Moldovei şi în vestul Olteniei cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă”, avertizează ANM.

 

Pentru perioada 28 decembrie, ora 02 – 29 decembrie, ora 10, a fost emisă o avertizare meteorologică cod galben, fiind prognozate intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea, precum şi la munte şi intensificări ale vântului în Oltenia, local în Muntenia şi sudul Banatului.

”În intervalul menţionat vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 80…110 km/h, iar în Moldova şi Transilvania viteza vântului va atinge 60…70 km/h şi pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare cu viteze în general de 50…60 km/h.  În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Meridionali şi se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local şi în nord, centru şi est, unde stratul de zăpadă va fi în general de 3…6 cm”, spun meteorologii.

În acelaşi interval, este valabilă şi o avertizare cod portocaliu, fiind anunţate intensificări puternice ale vântului, viscol şi vizibilitate foarte redusă în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

”În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110…130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită”, transmite ANM.

 

Probleme în funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu de la Sinaia, din cauza vântului puternic

Armamentul nuclear francez şi britanic ar putea ajunge într-o bună zi pe mâna unui lider ”apropiat islamismului”, apreciază J. D Vance într-un interviu acordat site-ului conservator britanic UnHerd