Cel puţin doi morţi şi 26 de răniţi în Japonia, într-un carambol de 67 de vehicule pe o autostradă înzăpezită, în urma unei coliziuni între două camioane, la Minakami. 20 de maşini cuprinse de un incendiu, stins după şapte ore

Cel puţin două persoane au murit, iar alte 26 au fost rănite, cinci grav, într-un accident rutier în care au fost implicate 67 de maşini, pe autostrada Kan-Etsu, la Minakami, în Japonia, la începutul vacanţei de Anul Nou.

O femeie în vârstă de 70 de ani, orginară din Tokyo, a murit într-o maşină.

Un corp carbonizat a fost găsit apoi pe scaunul şoferului unui camion incendiat, au anunţat vineri autorităţile.

COLIZIUNE ÎNTRE DOUĂ CAMIOANE

Potrivit poliţiei rutiere din prefectura Gunma, accidentul a început cu o coliziune între două camioane, în oraşul Minakami, situat la aproximativ 160 de kilometri nord-vest de Tokyo.

Coliziunea a blocat o parte a autostrăzii, iar vehiculele care veneau nu au putut frâna pe drumul înzăpezit.

Un incendiu a izbucnit apoi şi a cuprins 20 de vehicule.

Unele dintre naşini iau fost distruse în întregime de flăcări.

Salvatori au reuşits să controleze flăcările – după şapte ore -, a anunţat poliţia.

În regiunea Minakami, o alertă cu privire la ninsori puternice era în vigoare vineri seara, în timp ce mulţi japonezi îşi încep concediile de la sfârşitul anului şi de Anul Nou.

Porţiuni ale autostrăzii au fost închise pentru a permite desfăşuarea anchetei poliţiei, evacuarea vehiculelor accidentate şi curăţarea drumului.

UPDATE – Meteorologii au actualizat prognoza – Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt de sâmbătă seară sau de duminică noapte până luni dimineaţă / Şedinţă de urgenţă la Ministerul Mediului – HARTA

Zelenski anunţă că urmează să discute online cu aliaţii europeni, în timpul unei escale în Canada, în care se întâlneşte cu Mark Carney, înainte să se întâlnească cu Trump în Florida