Patru spanioli daţi dispăruţi în Indonezia, în urma naufragiului unui vapor turistic

Patru spanioli au fost daţi dispăruţi în naufragiul unui vapor de turism în Indonezia, la bordul căruia se aflau 11 persoane, care a făcut o pană de motor în apropierea Insulei Padar, situată în vecinătatea Labuan Bajo, o destinaţie frecventată de către turişti, care vizează Parcul Naţional Komodo, relatează Euronews.

Şapte dintre cele 11 persoane de la bord au fost salvate – doi rurişti spanioli, patru membri ai echipajului şi un ghid turistic.

Însă patru spanioli erau daţi în continuare disăruţi, toţi membrii unei familii de doi adulţi şi doi copii.

Autorităţile portuare de la Labuan Bajo au anunţat că valuri de până la trei metri înălţime se înregistrau la momentul naufragiului şi au îngreunat apoi primele căutări.

Directorul Autorităţii Portuare locale, Stephanus Risdiyanto, a confirmat că starea mării a complicat considerabil primele operaţiuni.

Sâmbătă, Insula Padar a rămas închisă turismului, din cauza vremii nefavorabile.

Ministerul spaniol de Externe a anunţat că Consulatul Spaniei de la Jakarta se ocupa de situaţie.

Personal consular s-a dus la Labuan Bajo pentru a se ocupa în mod direct de dosar şi se află în contact direct cu familiile afectate

Cei doi turişti spanioli salvaţi se află în afara oricărui pericol şi primesc asistenţă consulară.

Căutările continuau, în pofida faptului că condiţiile meteorologice constutuie un obstacol major.

Indonezia înregistrează frecvent accidente maritime, din cauza unor factori ca echipamente de siguranţă neadecvate, infrastructuri mediocre, o supraîncărcare cu pasageri sau mărfuri, o aplicare laxă a reglementărilor sau condiţii meteorologice nefavorabile.

Indonezia este un arhipelag de 17.000 de insule, un lucru care multiplică traficul maritim şi riscurile asociate acestuia.

Crichet: Antrenorul secund al echipei Dhaka a murit după ce s-a prăbuşit pe teren înaintea unui meci

Israelul înfurie Somalia prin recunoaşterea regiunii separatiste somaleze Somaliland ca stat. Mogadiscio denunţă un un ”atac deliberat” împotriva suveranităţii sale. Val de condamnări în regiune şi dezacord cu Trump