Traficul feroviar de pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi, Craiova şi Galaţi este în continuare afectat în urma precipitaţiilor abundente

Traficul feroviar de pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi, Craiova şi Galaţi este în continuare afectat de precipitaţiile abundente care au produs inundarea căii ferate, spălarea terasamentului şi apă peste ciuperca şinei, anunţă sâmbătă Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA.

Pe raza Sucursalei Regionale CF Iaşi, pe intervalul de cale ferată Crasna – Zorleni, trenurile circulă cu restricţie de viteză de 30 km/h, măsură necesară, până la retragerea apelor, pentru siguranţa traficului, iar pe intervalul Valea Seacă – Faraoani, firul I este închis, circulaţia feroviară realizându-se în condiţii normale pe firul II.

Pe distanţa Hanu Conachi – Independenţa (SRCF Galaţi), firul II rămâne închis, fiind afectat de inundaţii (apă peste ciuperca şinei). În cursul acestei dimineţi, în intervalul 06:50 – 07:39 circulaţia feroviară a fost temporar oprită şi pe firul I (a fost afectat trenul IR 12830, care va ajunge cu întâziere la destinaţie). În prezent, circulaţia feroviară pe distanţa Hanu Conachi – Independenţa, se realizează doar pe firul I, cu restricţie de viteză de 20 km/h, măsură necesară, până la retragerea apelor, pentru siguranţa traficului.

Pe linia CF Călimăneşti – Cozia (SRCF Craiova), firul I rămâne în continuare închis (aluviuni provocate de ploile torenţiale), circulaţia feroviară realizându-se în condiţii normale pe firul II.

Secţia CF neinteroperabilă Bereşti – Târgu Bujor – Galaţi (gestionar de infrastructură fiind Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă SRL), rămâne închisă din cauza aluviunilor aduse de ploaia torenţială

”Personalul de specialitate este permanent pe teren pentru asigurarea condiţiilor optime de trafic, dar şi pentru verificarea nivelului apelor, astfel încât circulaţia trenurilor să poată fi reluată în condiţii normale, în cel mai scurt timp de la retragerea apelor din zona căii ferate”, precizează compania.

 

 


Mai mulţi migranţi au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

Un șofer ucrainean a accidentat un minor pe trecerea de pietoni. Victima a fost transportată la spital