Nvidia a cumpărat acţiuni Intel în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari, a anunţat luni compania americană din industria semiconductorilor, punând în aplicare o tranzacţie anunţată iniţial în luna septembrie, relatează CNBC.
Liderul mondial în proiectarea de cipuri pentru inteligenţă artificială a precizat anterior că va plăti 23,28 dolari pe acţiune pentru titluri ordinare ale Intel, într-un acord considerat o gură de oxigen financiară pentru producătorul de cipuri, afectat în ultimii ani de decizii strategice greşite şi de costurile ridicate ale extinderii capacităţilor de producţie.
Potrivit documentelor depuse luni, Nvidia, cea mai valoroasă companie din lume după capitalizarea de piaţă, a achiziţionat peste 214,7 milioane de acţiuni Intel la preţul stabilit în acordul din septembrie, printr-un plasament privat.
Autorităţile americane din domeniul concurenţei au aprobat investiţia Nvidia în Intel. Acordul a primit undă verde din partea agenţiilor antitrust din SUA, potrivit unui anunţ publicat la începutul lunii decembrie de Comisia Federală pentru Comerţ (FTC).
Investiţia consolidează relaţia dintre cei doi giganţi ai industriei semiconductorilor şi este văzută de analişti drept un semnal de încredere în capacitatea Intel de a-şi redresa poziţia financiară şi competitivă într-un sector extrem de capital-intensiv.


