Inundaţii în Galaţi – Drumul Galaţi – Găneşti, acoperit de aluviuni, a fost redeschis circulaţiei – FOTO

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău anunţă duminică dimineaţă că în urma eforturilor susţinute ale drumarilor care au intervenit ore întregi a putut fi redeschis traficul pe DN26 Galaţi-Găneşti.

Şoseaua fusese acoperită de o cantitate impresionantă de aluviuni, în urma viiturilor care s-au produs ziua trecută în judeţul Galaţi.

Pe de altă parte, DN25 Galaţi-Tecuci rămâne închis şi la această oră.

 
„În urma intervenţiilor drumarilor, care au eliberat partea carosabilă de aluviuni aduse de viituri, DN 26, Galaţi – Găneşti, a fost deschis circulaţiei rutiere. DN 25, Galaţi – Tecuci, rămâne închis circulaţiei rutiere, din cauza cantităţii mari de apă pe carosabil. Drumarii sunt pregătiţi cu utilaje şi aşteaptă retragerea apelor pentru a interveni şi pentru a elibera partea carosabilă” precizează reprezentanţii DRDP Buzău.

 

Specialişti de la Apele Române se află în judeţul Galaţi pentru a găsi soluţii la problemele cauzate de ploile torenţiale/ Ciolacu: Va fi o emoţie, tensiune în zonă, dar eu sper să ne coordonăm foarte bine astfel încât cei afectaţi să depăşească

Breşă controlată într-un dig pentru a permite scurgerea mai rapidă a apelor adunate la Pechea şi Slobozia Conachi / Ciucă: Ieri am reuşit, împreună cu premierul, să executăm o recunoaştere şi să identificăm problema reală care ţinea nivelul apei ridicat