Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au dat, în 2025, amenzi de aproape 90 de milioane de lei. De asemenea, ei au emis şi peste 850 de ordonanţe de suspedare şi interzicere a activităţii, temporare sau definitive, fiind retrase de la vânzare peste 212 tone de produse alimentare diverse, printre care carne, peşte, lactate, legume, fructe.
Preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, a prezentat, miercuri, pe pagina de Facebook a instituţiei, un bilanţ al activităţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Astfel, în 2025 au fost făcute 258.578 de acţiuni de verificare şi date 9.461 de amenzi, în valoare totală de 89.397.962 de lei.
De asemenea, au fost emise 858 de ordonanţe de suspendare şi interzicere a activităţii, incluzând suspendări temporare şi interziceri definitive.
Totodată, au fost retrase de la comercializare 212.328,63 kilograme de produse alimentare diverse (carne, peşte, lactate, legume, fructe, panificaţie) şi 706.916 bucăţi de ouă.
”Aceste cifre reflectă un lucru simplu: prezenţă în teren şi responsabilitate. Controalele nu sunt un scop în sine; ele sunt instrumentul prin care prevenim, corectăm şi protejăm. Dincolo de enumerare, mesajul nostru rămâne consecvent: regulile există pentru a proteja consumatorul, pentru a sprijini operatorii corecţi şi pentru a păstra încrederea în produsele de pe piaţă”, a declarat Alexandru Bociu.
El a mai anunţat că şi în acest an au continuat acţiunile de supraveghere, prevenire şi combatere a unor boli cu potenţial devastator pentru zootehnie: pesta porcină africană, gripa aviară, pesta micilor rumegătoare, variola ovină.
”Monitorizarea permanentă şi intervenţiile rapide au fost esenţiale pentru protejarea fermierilor şi a consumatorilor. În fiecare acţiune de control, în fiecare verificare, în fiecare decizie luată în timp real, obiectivul a rămas acelaşi: limitarea riscurilor şi menţinerea încrederii în sistem”, a precizat preşedintele ANSVS.
De asemenea, el a menţionat că în 2025 România a extins exporturile de produse de origine animală către pieţe precum Albania, Azerbaidjan, Vietnam, Algeria, Emiratele Arabe Unite, Tunisia, şi altele.
”Aceste rezultate nu apar peste noapte. Ele se construiesc prin consecvenţă, prin respectarea standardelor, prin dialog tehnic susţinut şi prin credibilitate. Fiecare piaţă deschisă înseamnă o oportunitate în plus pentru producătorii români şi un semnal clar că România poate livra calitate, siguranţă şi predictibilitate”, a transmis Alexandru Bociu.
El a mai anunţat că în 2025 ANSVSA a accelerat procesul de modernizare printr-un proiect de peste 20 de milioane de euro, finanţat din fonduri europene, destinat digitalizării sistemului sanitar-veterinar.
”Obiectivul este clar: eficienţă crescută, utilizarea optimă a resurselor şi reacţie mai rapidă în situaţii de risc. Digitalizarea nu este doar despre tehnologie – este despre timp câştigat acolo unde contează: în intervenţii, în analiză, în decizie, în prevenţie. Este despre un sistem mai robust, mai coerent şi mai conectat la realităţile actuale”, a mai precizat preşedintele ANSVSA.


