Paza de Coastă a Statelor Unite caută supravieţuitori ai unui atac militar american în Oceanul Pacific împotriva unui convoi de nave suspectate de trafic de droguri, au declarat miercuri oficiali americani, relatează Reuters.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a efectuat, începând din septembrie, peste 30 de atacuri împotriva unor ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri în Caraibe şi Pacific, într-o campanie care a dus la moartea a cel puţin 110 persoane.
Comandamentul Sud al armatei americane a afirmat într-un comunicat că armata a efectuat un nou atac împotriva a trei vase. Atacul a avut loc marţi.
„Trei narcoterorişti aflaţi la bordul primei nave au fost ucişi în primul angajament. Restul narcoteroriştilor au abandonat celelalte două ambarcaţiuni, sărind peste bord şi îndepărtându-se înainte ca angajamentele ulterioare să scufunde navele respective”, a scris Comandamentul Sud pe X.
On Dec. 30, at the direction of Pete Hegseth, Joint Task Force Southern Spear conducted kinetic strikes against three narco-trafficking vessels traveling as a convoy. These vessels were operated by Designated Terrorist Organizations in international waters. Intelligence…
— U.S. Southern Command (@Southcom)
Un oficial american, care a vorbit sub condiţia anonimatului, a declarat că opt persoane au abandonat navele şi sunt căutate.
Paza de Coastă a declarat pentru Reuters că a trimis un avion C-130 pentru a căuta supravieţuitori şi colaborează cu navele din zonă.
Nu este prima dată când există supravieţuitori ai unui astfel de atac american sub administraţia Trump. În octombrie, doi supravieţuitori au fost repatriaţi în ţările lor de origine după ce au supravieţuit unui atac militar american. Mai târziu în aceeaşi lună, autorităţile mexicane au lansat o operaţiune de căutare şi salvare după ce un alt atac american a lăsat un supravieţuitor. Această persoană nu a fost găsită.
Decizia de a ataca navele, dar nu şi supravieţuitorii, vine după ce s-a dezvăluit că, în timpul unui atac din septembrie, armata americană a efectuat un atac ulterior împotriva unei ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri, pe care se aflau doi supravieţuitori.
Atacurile letale asupra ambarcaţiunilor cu droguri fac parte dintr-o campanie mai amplă care, potrivit administraţiei Trump, are ca scop întreruperea aprovizionării cu droguri ilegale. Experţii juridici şi legislatorii democraţi au pus la îndoială însă legalitatea atacurilor.
Atacurile au loc în contextul unei campanii de presiune împotriva guvernului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi al unei concentrări masive de forţe militare americane în regiune.
Trump a declarat luni că SUA au „lovit” o zonă din Venezuela unde sunt încărcate nave cu droguri. Este prima dată când Washingtonul a desfăşurat operaţiuni terestre în Venezuela. Oficialii au declarat că atacul terestru nu a fost efectuat de armata americană, iar Trump a declarat anterior că a autorizat CIA să desfăşoare operaţiuni secrete în Venezuela.


