Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la sărbătorile de Anul Nou din Phenian, care au inclus focuri de artificii, cântece şi dansuri patriotice şi o demonstraţie de taekwondo, a informat, joi, agenţia de presă oficială KCNA, citată de presa internaţională.
Fiica lui Kim, Ju Ae, pe care unii analişti o consideră favorită pentru a-i succeda, l-a însoţit pe Kim în timpul sărbătorilor, îmbrăţişând copii alături de tatăl ei, stând lângă el şi ţinându-l de mână, potrivit fotografiilor publicate de KCNA.
Kim Jong Un yeni yıla özel verilen konseri kızıyla birlikte seyretti.
Kim Jong Un watched the special New Year’s concert with his daughter.— Kim Jong Un ve Yeğenleri (@kimileyegenleri)
Într-un discurs, Kim a lăudat eforturile poporului nord-coreean care au dus la „succese şi schimbări fenomenale” în 2025 şi a făcut apel la unitatea acestuia, întrucât un congres important al partidului, care se preconizează că va avea loc la începutul anului 2026, va stabili direcţia viitoare a ţării.
Coreea de Nord va organiza în curând cel de-al 9-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea, care va stabili planurile ţării pentru următorii cinci ani în diverse domenii, precum dezvoltarea nucleară şi a armelor, precum şi economia.
Kim a transmis, de asemenea, un mesaj de Anul Nou trupelor nord-coreene care luptă de partea Rusiei în războiul din Ucraina, numindu-le „cea mai mare forţă şi mândrie şi un pilon puternic” al ţării şi spunând că aşteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu ele acasă.
KCNA a mai precizat că Kim a primit felicitări de Anul Nou de la numeroşi şefi de stat, inclusiv de la preşedintele chinez şi soţia acestuia, deşi nu l-a menţionat pe Xi Jinping pe nume şi nu a dezvăluit alte detalii.


