Sectorul bancar european a înregistrat cel mai bun an din 1997, indicele STOXX 600 Banks fiind în creştere cu aproape 60% de la începutul anului, relatează CNBC.
Băncile din regiune au beneficiat de un sezon solid de raportări financiare, cu instituţii precum HSBC şi UBS raportând profituri peste aşteptări în trimestrul al treilea. În acelaşi timp, unele titluri — inclusiv Commerzbank şi Societe Generale — şi-au dublat evaluările bursiere în ultimele 12 luni.
Benjamin Goy, şeful departamentului de analiză a sectorului financiar european la Deutsche Bank, a descris 2025 drept ”un an stelar” pentru bănci. Potrivit acestuia, instituţiile de credit europene sunt bine capitalizate, majoritatea aflându-se într-o zonă de surplus semnificativ de capital.
Pe măsură ce băncile încearcă să-şi menţină dinamica şi în 2026, principala întrebare pentru echipele de conducere este cum vor utiliza acest exces de capital. Deşi oportunităţile de creştere organică se îmbunătăţesc, profitabilitatea ridicată permite opţiuni mai ample.
Răscumpărările de acţiuni şi dividendele rămân soluţii frecvente, cu risc scăzut de implementare. Totuşi, atenţia se va muta probabil spre creşterea inorganică, în special prin fuziuni şi achiziţii, care ar putea diversifica sursele de venit şi susţine expansiunea pe termen mediu.
Goy a arătat că Italia şi Marea Britanie sunt puncte fierbinţi pentru consolidare, activitatea fiind dominată de tranzacţii interne de tip „bolt-on”, considerate mai uşor de integrat şi cu sinergii mai puternice. Printre instituţiile care ar putea fi implicate se numără Monte dei Paschi di Siena, Erste Group, Bank of Ireland şi Barclays.
În zona fuziunilor şi achiziţiilor, competiţia este aşteptată să fie intensă pentru aşa-numitele ”fabrici de produse”, precum administrarea de active, gestionarea averilor şi asigurările. Tranzacţiile transfrontaliere rămân însă dificile, din cauza riscurilor de execuţie mai mari, sinergiilor mai reduse şi a atenţiei politice sporite.
Strategii de investiţii mai arată că avansul creditării şi al depozitelor ar putea continua să susţină rezilienţa sectorului în 2026. RBC BlueBay Asset Management a subliniat că băncile europene au beneficiat şi de dorinţa investitorilor globali de a-şi diversifica expunerea departe de sectorul tehnologic american, ceea ce a dus la revizuiri pozitive repetate ale estimărilor de profit.
Sharon Bell, strateg principal pentru acţiuni europene la Goldman Sachs, a declarat că băncile europene au devenit o investiţie larg acceptată, însă a adăugat că o curbă a randamentelor mai abruptă şi o creştere economică suplimentară în 2026 ar crea în continuare un mediu favorabil. Ea a remarcat şi faptul că sectorul se tranzacţionează încă la multipli P/E sub 10, ceea ce îl face atractiv pentru diversificare.
Potrivit lui Goy, veniturile nete din dobânzi şi comisioane vor rămâne principalii factori de creştere în 2026. Deşi reducerile anterioare de dobândă ale Băncii Centrale Europene au pus presiune pe marje, stabilizarea ratelor şi creşterea volumelor ar putea marca un punct de cotitură pentru sectorul bancar european.


