Pieţele bursiere europene au încheiat sesiunea de vineri pe plus, impulsionate în special de acţiunile din sectorul tehnologic, în timp ce indicele principal al Marii Britanii, FTSE 100, a depăşit pentru prima dată în istorie nivelul simbolic de 10.000 de puncte, confirmând startul solid din 2026, după un an 2025 foarte bun, relatează CNBC.
Indicele FTSE 100, care reuneşte cele mai valoroase companii listate la Londra, a închis prima zi de tranzacţionare a anului cu un avans de 0,2%, la 9.951 de puncte. În cursul dimineţii, în jurul orei 8:30, ora Londrei, indicele a trecut temporar peste pragul de 10.000 de puncte, înainte de a pierde o parte din câştiguri.
Analiştii avertizaseră încă de la finalul anului trecut că, deşi atingerea acestui nivel are o puternică semnificaţie psihologică, sustenabilitatea creşterii depinde de fundamentele economice.
”Depăşirea unui număr rotund este importantă din punct de vedere psihologic, dar baza acestei mişcări trebuie să fie solidă pentru ca noul nivel să devină un prag de susţinere, nu un plafon”, a declarat Toni Meadows, director de investiţii la BRI Wealth Management.
La nivel continental, indicele pan-european STOXX 600 a închis provizoriu cu aproximativ 0,6% mai sus, majoritatea sectoarelor şi burselor majore fiind pe verde. Evoluţia vine după reluarea tranzacţiilor în urma vacanţei de Anul Nou şi după un an marcat de câştiguri consistente. STOXX 600 a crescut cu 16,7% în 2025, bifând al treilea an consecutiv de avans, susţinut în principal de sectorul bancar şi de creşterea cheltuielilor pentru apărare în Europa.
În rândul acţiunilor individuale, grupul energetic danez Orsted a urcat cu 4,6%, după ce a anunţat că a contestat în instanţă suspendarea de către guvernul SUA a contractului de concesiune pentru proiectul său eolian offshore Revolution Wind. În sectorul semiconductorilor, producătorii olandezi de echipamente Be Semiconductor şi ASMI au înregistrat creşteri de 11,5%, respectiv aproximativ 7%, după informaţii potrivit cărora autorităţile americane au acordat o licenţă anuală companiei Taiwan Semiconductor Manufacturing Company pentru importul de echipamente în China. Gigantul ASML, cea mai valoroasă companie din Europa, a închis sesiunea cu un avans de circa 7%.
Şi acţiunile din domeniul minier şi al apărării au fost printre performerii zilei. Titlurile companiilor Leonardo, Thyssenkrupp, Kongsberg Group, Saab şi Rolls-Royce au crescut fiecare cu peste 4%, pe fondul interesului ridicat al investitorilor pentru sectoarele considerate strategice.
Pe piaţa materiilor prime, metalele preţioase şi-au continuat trendul ascendent început anul trecut. Aurul spot a crescut cu 1,9%, până la 4.393,14 dolari pe uncie, iar argintul spot a avansat cu peste 4,3%, la 74,31 dolari pe uncie. Ambele metale au înregistrat în 2025 cele mai bune performanţe anuale din 1979, susţinute de reducerile de dobândă din SUA, tensiunile comerciale şi cererea puternică din partea băncilor centrale şi a fondurilor tranzacţionate la bursă.
În Asia-Pacific, indicele Kospi din Coreea de Sud a atins un nou maxim istoric, în timp ce pieţele din Japonia şi China continentală au rămas închise pentru sărbători.


