Consiliul Naţional al PNL – Nicolae Ciucă a catalogat PSD drept „urmaşii Partidului Comunist” la evenimentul de validare a candidaturii sale pentru preşedinţia ţării

Nicolae Ciucă a catalogat PNL drept „o mare putere electorală în politica românească”, şi a vorbit şi despre PSD, fără a pronunţa numele formaţiunii, ca despre „urmaşii Partidului Comunist”.

„Multe partide au apărut, au dispărut în anii democraţiei post-comuniste, unele ajungând chiar să fie sus în preferinţele românilor, la un moment dat. dar reperele politice constante pe scena noastră politică au rămas mereu două: urmaşii Partidului  Comunist şi noi, naţional-liberalii. (…) Astăzi, suntem singurul partid politic nemăcinat de populism, de egoism sau de făţărnicie. De asemenea, nu suntem pătaţi de minciuni sau de propagandă deşănţată. Suntem puternici, oricât de jos ne-ar vrea unii sau alţii să fim şi momentul să arătăm tuturor această forţă a PNL!”, a afirmat Nicolae Ciucă la Consiliul Naţional al partidului.

El a spus că PNL a înţeles că este nevoie de prosperitate şi de libertate şi că cele două obiective sunt „inseparabile”.

Ciucă: Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând alianţa cu PSD/ Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta/ Îi aşteptăm să se maturizeze, să înţeleagă lecţia pe care românii le-au dat-o la ultimele alegeri

UPDATE – Consiliul Naţional PNL – Ciucă, la validarea candidaturii la Preşedinţie: Astăzi nu e vorba despre mine, ci despre viziunea noastră comună pentru viitorul României / Nicolae Ciucă a catalogat PSD drept „urmaşii Partidului Comunist” – FOTO, VIDEO