Într-o postare publicată în zi de sărbătoare, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a lansat un mesaj tăios și profund personal, reacționând la valul de indignare publică, pe care îl consideră fals și pur exercițiu de imagine, iscat de recentele scandaluri din jurul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Mesajul lui Mitroi este reacția sinceră a unui om care nu mai tolerează manipularea și uitarea voită, asumându-și greul prezentului și nu uită complicitățile trecutului.
„Am urmărit, în ultimele zile, cum ‘fierbe’ mediul online de opinii și de oameni mai mult sau mai puțin politici, ‘șocați’ de ceea ce se întâmplă în spitalul județean. Inițial, m-am amuzat văzând cum se trezesc oameni adormiți de mult. Acum, însă, sunt deja cuprins de revoltă. Circul acesta continuu este penibil” ”, scrie Mitroi.
El denunță „lipitul de un subiect care aduce imagine” și consideră penibilă această goană după capital politic sau vizibilitate online, în timp ce problemele reale ale sistemului sanitar constănțean sunt vechi și binecunoscute.
„Unde erați când se vindea județul bucată cu bucată?”, întreabă Mitroi care, apoi, trece în revistă o listă dureroasă de disfuncționalități ignorate ani la rând:
• autopsii făcute „într-o cămăruță improvizată, fără apă curentă”;
• un laborator privat care încasa „de 10 ori prețul analizelor”;
• clădiri ale Consiliului Județean lăsate intenționat în paragină pentru a fi vândute pe nimic;
• cariere închise pentru a se cumpăra piatră de la privați;
• pierderea finanțării pentru Spitalul Mamă și Copilul;
• refuzul unei oferte turcești de a construi un spital regional public.
„Domnilor, dacă doriți să vă afirmați, de ce nu ați luat măsuri atunci, să preluați inițiativa, să vă asumați riscuri și înjurături, așa cum îmi asum eu?”, întreabă retoric liderul CJ.
Mitroi critică dur valul de „experți” și „influenceri” care, în opinia sa, profită de emoția publică pentru a-și construi imaginea:
„Când lucrurile încep să se miște, acum s-au trezit toți. Toată lumea este expert, toți pacienții se diagnostichează singuri, iar toți „influencerii” care fac bani grei din circul pe care îl devorează publicul credul sunt, brusc, specialiști.
Eu și cetățenii nu avem nevoie de ei. ”
El subliniază că singura instituție abilitată să verifice situația este Ministerul Sănătății, și că scopul anchetei nu este „să omorâm doctorii”, ci să se modifice legea astfel încât medicii să fie motivați, nu demonizați.
În final, Mitroi își reafirmă încrederea în echipa sa și în cetățenii care „nu au nevoie de spectacol”, ci de soluții reale:
„Ne facem treaba bine, ca și până acum, iar acest lucru se vede. Să facă politică și să își câștige imaginea lipindu-se de alte subiecte, mai ales că o parte dintre ei au fost la putere când s-a distrus județul.”
Spusă într-o zi de sărbătoare, revolta lui Florin Mitroi este sinceră și tulburătoars . Nu doar prin conținut, ci prin chiar contextul în care este rostită: un moment în care, în locul unei acțiuni directe și reale, tot mai multe voci fără nicio expertiză se grăbesc să se cațere pe o tragedie care atinge viețile a mii de oameni, doar pentru capital de imagine. În fața acestui spectacol, Mitroi alege să vorbească răspicat. Pentru că atunci când comunitatea și oamenii sunt afectați, tăcerea nu mai e o opțiune.


