În urma capturării liderului venezuelean Nicolás Maduro de către SUA, preşedintele Donald Trump şi-a intensificat retorica în jurul dorinţei sale de a prelua Groenlanda, ridicând din nou perspectiva unei intervenţii militare, stârnind temeri în întreaga Europă şi condamnări pe scară largă. Dar, în timp ce expansionismul american a căpătat un nou avânt sub Trump, ideea ca SUA să controleze teritoriul danez autonom este mult mai veche decât actualul preşedinte, arată CNN.
Groenlanda, o insulă vastă de 2,17 milioane de km pătraţi, ocupă o poziţie geopolitică strategică, situată între SUA şi Europa şi străbătând aşa-numitul coridor GIUK – un pasaj maritim între Groenlanda, Islanda şi Marea Britanie care leagă Arctica de Oceanul Atlantic.
De asemenea, este bogată în resurse naturale, inclusiv petrol, gaze şi minerale rare, ceea ce o face şi mai importantă din punct de vedere strategic.
Interesul SUA pentru Groenlanda datează din secolul al XIX-lea, când secretarul de stat de atunci, William H. Seward, la scurt timp după achiziţionarea Alaskăi de la ruşi în 1867, a lansat ideea de a cumpăra Groenlanda şi Islanda de la Danemarca. Deşi vânzarea nu s-a concretizat niciodată, SUA au continuat să pună ochii pe cea mai mare insulă din lume în mai multe momente de-a lungul istoriei, discutând la un moment dat un posibil schimb cu Danemarca contra teritoriului american din Filipine.
În 1946, după al Doilea Război Mondial, în timpul căruia SUA au preluat apărarea Groenlandei, preşedintele Harry Truman a oferit Danemarcei 100 de milioane de dolari în aur pentru insulă, însă Danemarca a respins oferta.
Iată o privire mai aprofundată asupra istoriei interesului SUA pentru Groenlanda:
1867: Vânzarea Alaskăi şi ambiţiile SUA în Arctica
În anii care au urmat sfârşitului Războiului Civil, administraţia preşedintelui de atunci, Andrew Johnson, a căutat să extindă influenţa SUA în Pacific.
După ce a cumpărat cu succes Alaska de la Rusia pentru 7,2 milioane de dolari în 1867, Seward, secretarul de stat al lui Johnson, şi-a îndreptat atenţia către alte teritorii arctice.
La cererea lui Seward, Robert J. Walker, fost secretar al trezoreriei şi expansionist fervent care a contribuit la negocierea acordului privind Alaska, a recomandat ca SUA să adauge Groenlanda şi Islanda la inventarul său, „dar mai ales pe cea din urmă”, potrivit unui raport al Departamentului de Stat al SUA.
„Motivele sunt politice şi comerciale”, a scris el în raport, subliniind peisajul vast şi bogăţia minerală a Groenlandei.
„Ţărmurile Groenlandei, mult mai mult decât cele ale oricărei alte ţări, sunt brăzdate de golfuri adânci, limane, estuare şi fiorduri, unele dintre ele extinzându-se probabil de la coasta de vest la cea de est, prezentând o linie de coastă imensă şi oferind zone de pescuit extrem de extinse şi protejate”, a scris Walker. „Rocile şi geologia Groenlandei, pe lângă cărbunele valoros descoperit, indică o bogăţie minerală vastă”, a continuat el.
Achiziţionarea Groenlandei, susţinea el, ar ajuta SUA să „domine comerţul mondial”.
Cu toate acestea, Danemarcei nu i s-a făcut nicio ofertă oficială.
1910: O „sugestie foarte îndrăzneaţă”
În 1910, Maurice Francis Egan, pe atunci ambasadorul SUA în Danemarca, i-a făcut în scris secretarului de stat adjunct de atunci ceea ce el a numit o „sugestie foarte îndrăzneaţă”. Egan a propus ca SUA să cedeze Danemarcei insula filipineză Mindanao, pe atunci teritoriu american, în schimbul Groenlandei şi Indiilor Daneze de Vest.
„Groenlanda este, după cum ştiţi, un monopol danez”, a scris Egan. „Nu a fost niciodată exploatată, deşi norvegienii sunt suficient de inteligenţi pentru a-i vedea potenţialul, având în vedere că au observat deja ce se poate face cu o oportunitate mai mică în Islanda”, a argumentat diplomatul.
Sugestia nu a mers mai departe de atât, iar cu Primul Război Mondial la orizont, atenţia SUA s-a îndreptat în altă parte.
Cu toate acestea, câţiva ani mai târziu, SUA au cumpărat Indiile Daneze de Vest (acum Insulele Virgine Americane) de la Danemarca pentru 25 de milioane de dolari în aur, pentru a împiedica insulele să cadă sub controlul Germaniei.
1946: O ofertă de 100 de milioane de dolari
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce Germania a invadat Danemarca, SUA şi-au asumat responsabilitatea pentru apărarea Groenlandei şi au stabilit o prezenţă militară pe insulă.
Apoi, în 1946, după decenii în care s-a cochetat cu această idee, SUA, sub preşedinţia lui Harry Truman, au făcut prima ofertă oficială de cumpărare a Groenlandei de la Danemarca. Oferta a fost secretă la momentul respectiv şi a fost făcută publică pentru prima dată în 1991 de un ziar danez, la două decenii după ce documentele au fost declasificate.
În aprilie 1946, oficialul Departamentului de Stat John Hickerson a participat la o reuniune a comitetului de planificare şi strategie al Statului Major Interarme şi a declarat că „practic toţi membrii” au fost de acord că SUA ar trebui să încerce să cumpere Groenlanda, a scris Associated Press. „Comitetul a indicat că acum există bani din belşug, că Groenlanda nu are nicio valoare pentru Danemarca (şi) controlul asupra Groenlandei este indispensabil pentru siguranţa Statelor Unite”, ar fi declarat Hickerson într-o notă.
Războiul Rece era la început, iar SUA considerau Groenlanda esenţială pentru securitatea naţională.
Cu toate acestea, Hickerson a declarat că a spus comitetului că se îndoieşte că danezii ar dori să vândă, potrivit Associated Press.
Într-o notă ulterioară din mai, William C. Trimble, şef adjunct al diviziei pentru afaceri nord-europene a Departamentului de Stat, a stabilit un preţ pentru insulă, sugerând ca SUA să ofere Danemarcei 100 de milioane de dolari în aur.
El a spus că achiziţionarea Groenlandei ar oferi Statelor Unite „baze valoroase de la care să lanseze o contraofensivă aeriană asupra zonei arctice în cazul unui atac”.
Oficialii americani au discutat şi despre schimbul de teritorio bogate în petrol din Alaska cu părţi din Groenlanda, deşi Trimble a spus că el credea că danezii ar fi mai puţin deschişi la această idee.
Secretarul de stat de atunci, James Byrnes, a făcut oferta oficială ministrului danez de externe Gustav Rasmussen, aflat în vizită la New York, pe 14 decembrie 1946, potrivit unei telegrame trimise de Byrnes către Legaţia SUA la Copenhaga.
Danemarca nu a dorit să vândă Groenlanda. Cu toate acestea, SUA au primit permisiunea de a construi şi opera baze militare acolo. SUA aveau mai multe baze, dar de atunci le-au închis pe toate, cu excepţia uneia – baza spaţială Pituffik, numită anterior baza aeriană Thule.
În 1979, Groenlanda a obţinut autonomia printr-un referendum, ceea ce i-a conferit o mai mare independenţă faţă de Danemarca.
Era Trump
În ciuda unei lungi istorii de interes al SUA pentru Groenlanda, administraţia Trump a reluat eforturile pentru ca SUA să încerce din nou să achiziţioneze insula şi a intensificat ameninţările împotriva teritoriului danez.
Trump şi-a exprimat pentru prima dată interesul public pentru cumpărarea Groenlandei în timpul primului său mandat, în 2019, comparând o potenţială achiziţie cu o „tranzacţie imobiliară importantă”. Însă ideea a fost rapid respinsă de autorităţile groenlandeze şi daneze, care au insistat că insula nu este de vânzare.
La scurt timp după câştigarea alegerilor din 2024, Trump a reînviat oferta din primul său mandat de a cumpăra Groenlanda, care a fost din nou respinsă. Cu aproape exact un an în urmă, el a ţinut o conferinţă de presă amplă la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, în cadrul căreia nu a exclus o acţiune militară pentru a prelua controlul asupra Groenlandei – un sentiment repetat în ultimele zile de Casa Albă.
În timpul unui discurs ţinut la o sesiune comună a Congresului la începutul anului trecut, Trump a lansat o ameninţare la adresa Groenlandei: „Cred că o vom obţine. Într-un fel sau altul, o vom obţine”.
Într-o declaraţie făcută marţi, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a spus că Trump „a făcut cunoscut faptul că achiziţionarea Groenlandei este o prioritate de securitate naţională a Statelor Unite şi că este vitală pentru a-i descuraja pe adversarii noştri din regiunea arctică”.
„Preşedintele şi echipa sa discută o serie de opţiuni pentru a urmări acest important obiectiv de politică externă şi, desigur, utilizarea armatei americane este întotdeauna o opţiune la dispoziţia comandantului suprem”, a punctat Leavitt.
