Un sucevean a plătit impozitul cu cinci kilograme de monede

Un bărbat din Suceava a mers la Administraţia finanţelor publice locale pentru a plăti impozitul şi, în semn de protest faţă de majorarea taxelor, a ales să plătească în monede. El s-a filmat şi a postat imaginile pe TikTok.

Suceveanul a postat pe Facebook două clipuri video – „Plătiţi-vă taxele part 1” şi „Plătiţi-vă taxele part 2” – în are arată cum a mers la administraţia financiară pentru a-şi plăti dările către bugetul local în monede. El a pregătit de acasă pungi cu sumele exacte pentru plata gunoiului, punând în pungi, amestecate, monede de diverse valori, şi a mers la administraţia financiară spre finalul programului de lucru.

Funcţionara de la ghişeu i-a cerut să aştepte, explicându-i că e nevoie de un cântar care a trebuit adus din trezorerie. 
„Ne-aţi ajutat foarte mult, nu?” îi spune angajata de la ghişeu, la care contribuabilul îi răspunde: „Păi tocmai! Altundeva nu aveam unde să îi schimb. Ce să fac eu, doamnă, că nu mi-i schimbă nimeni, nicăierea. Ăştia nu-s tot bani româneşti?”.

Angajata îi sugerează bărbatului să schimbe banii la un aparat amplasat la un supermarket, iar acesta glumeşte Cu ea: „Haideţi că vă aştept, dacă, mergeţi dumneavoastră şi stau eu aici!”. 
„Aţi făcut-o intenţionat, dar nu-i nicio problemă”, spune funcţionara, la care suceveanul răspunde, râzând: „Haideţi, doamnă că nu am făcut intenţionat, credeţi-mă, ăştia-s banii pe care-i am strânşi, că am o grămadă de dări de dat. Nu vă supăraţi pe mine, chiar ăştia-s banii pe are îi am în momentul ăsta, ce să fac cu ei? (…) Nu aveam bani disponibili pentru primărie mai mari, vă spun sincer! Şi aşa am veni cu greu şi ăştia, că-s cinci kilograme. Dar ăştia, măcar îi dau din toată inima, credeţi-mă!”, spune contribuabilul.
El le-a anunţat pe funcţionare că la fel va plăti şi anul viitor şi că, în acest an, mai are de plătit 15.000 de lei, pe care îi va plăti tot în monede, la care una dintre angajate i-a sugerat să vină cu monede de 10 lei.
În postarea de pe reţeaua de socializare el şi-a manifestat „respectul real pentru doamnele de la ghişeu” care au numărat banii. 
„Număratul trebuia să-l facă şefii!”, a scris contribuabilul.

Gabriela Firea: Este falsă informaţia rostogolită de USR, dar şi de PNL, că europarlamentarii PSD au votat deja acordul Mercosur şi acum joacă teatru în faţa fermierilor / ”Ipocrizia “colegilor” din coaliţie de la USR este imensă

Handbal feminin: Rapid Bucureşti, remiză cu Tertnes Bergen, la debutul în grupa C a European League