UPDATE – Sindicatul Europol reclamă o ”bombă cu ceas” la Brigada Rutieră Bucureşti, unde mai multe dulapuri şi fişete sunt depozitate pe scări şi holuri, fiind stabilizate cu bolovani sau bucăţi de lemn – FOTO/ Precizările Poliţiei Capitalei

Sindicatul Europol reclamă, luni, o adevărată ”bombă cu ceas” la Brigada Rutieră Bucureşti, unde mai multe dulapuri şi fişete sunt depozitate pe scări şi holuri, fiind stabilizate cu bolovani, cărămizi sau bucăţi de lemn. ”Şoferii să se prezinte cu căşti de protecţie pe cap”, transmit sindicaliştii. Aceştia avertizează, de asemenea, că, în caz de incendiu, căile de acces sunt obstrucţionate. Poliţia Capitalei a precizat că situaţia nu este una permanentă, ci se înregistrează în contextul mutării unor materiale. Astfel, a existat un termen de eliberare a unui spaţiu, iar o parte dintre fişete au fost amplasate temporar pe scarile interioare.

”Rugăm şoferii care se prezintă la Brigada Rutieră Bucureşti pentru examenul de redobândire sau pentru diminuarea perioadei de suspendare a permisului de conducere să se prezinte cu căşti de protecţie pe cap. Sunt acceptate căşti de protecţie din construcţii, căşti moto sau orice alt tip de cască care poate asigura protecţia în timp ce aşteaptă pe holurile unităţii de poliţie”, scriu, luni, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol, distribuind mai multe fotografii cu dulapuri grele, aşezate pe scări şi holuri şi stabilizate cu bolovani sau bucăţi de lemn.

”Imaginea ataşatǎ nu este dintr-un şantier, ci dintr-o clădire funcţională a Brigăzii Rutiere”, mai afirmă, ironic, sindicaliştii.

Aceştia explică faptul că Poliţia Capitalei nu a mai plătit chiria pentru un spaţiu în care poliţiştii rutieri îşi depozitau motocicletele de serviciu, fişetele şi unde se schimbau de uniformă, astfel că au fost evacuaţi.

”Drept urmare, întreaga recuzită a fost mutată pe holurile şi pe treptele clădirii prin care, în toamnă, a trecut Despescu (…) Ei bine, în acest moment vorbim despre o adevărată bombă cu ceas. Zecile de fişete sprijinite cu bolovani, cărămizi şi resturi de lemn pot cădea oricând peste unul dintre colegii noştri sau peste cetăţenii care sunt nevoiţi să ajungă în clădire”, avertizează sindicaliştii.

Potrivit acestora, în contextul unui incendiu, cǎile de acces şi holurle sunt obstrucţionate şi repezintǎ un risc major.

”Suntem convinşi că, dacă inspectorii ISU ar vedea astfel de imagini la o firmă privată, am vorbi despre amenzi de zeci de mii de lei”, susţin sindicaliştii.

 

 

Poliţia Capitalei, după imaginile prezentate de sindicatul Europol din sediul Brigăzii Rutiere Bucureşti: Această situaţie nu este una permanentă, ci se înregistrează în contextul mutării unor materiale/ A existat un termen de eliberare a unui spaţiu

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, după discuţiile cu ministrul Energiei, ELCEN şi Termoenergetica, despre problema căldurii şi a apei calde în Bucureşti: Sistemul va funcţiona. Dar, atenţie, va funcţiona în regim de avarie!