Mali: Un prezicător care promisese victoria echipei naţionale la Cupa Africii pe Naţiuni, arestat pentru înşelăciune

Un bărbat care se prezenta drept prezicător pe reţelele sociale şi care promisese victoria naţionalei din Mali la Cupa Africii pe Naţiuni (CAN) a fost arestat, în weekend, pentru „înşelăciune”, după ce a strâns peste 22 de milioane de franci CFA (33.500 de euro), informează AFP.

În schimbul donaţiilor, acest bărbat prezentat doar sub numele de domnul Sinayogo promisese victoria celor din Mali la CAN, dar echipa a fost eliminată vineri în sferturile de finală ale competiţiei de către Senegal (1-0).

Bărbatul strânsese peste 22 de milioane de franci CFA, potrivit unuia dintre colaboratorii săi.

În urma înfrângerii, o mulţime furioasă s-a adunat în faţa casei sale, înainte ca poliţia să intervină şi să-l scoată pe prezicător din casă. Domnul Sinayogo a fost arestat sâmbătă pentru „înşelăciune” şi plasat în detenţie la brigada de combatere a criminalităţii informatice, potrivit a doi videografi care lucrau pentru el şi care i-au făcut o vizită.

„Şarlatania este pedepsită de lege în Mali”, a declarat pentru AFP un responsabil al serviciului de combatere a criminalităţii informatice.

Dar arestarea lui în timp ce echipa era în competiţie ar fi fost dificilă „în fervoarea CAN”, a continuat el.

Acest bărbat, cunoscut iniţial ca activist politic, „s-a proclamat prezicător peste noapte şi a făcut avere”, a explicat un creator de conţinut pe reţelele sociale.

UPDATE – Constanţa: Doi adolescenţi aflaţi pe o sanie, loviţi de o maşină/ Ei au fost transportaţi la spital, unul fiind inconştient/ Poliţia a deschis dosar penal

Ministrul Justiţiei: Nu mai cred în coincidenţe, mai ales că la trei zile după ce am declanşat o procedură foarte importantă pentru arhitectura instituţională a sistemului de justiţie – selecţia procurorilor marilor parchete – m-am trezit cu acest asalt