Socialiştii fostului preşedinte prorus al Republicii Moldova Igor Dodon cer Procuraturii Generale, serviciilor de informaţii şi altor organe competente să o pună sub acuzare pentru trădare pe şefa statului, Maia Sandu, după ce aceasta a declarat într-un interviu acordat unor jurnalişti britanici că ar vota la un eventual referendum pentru unirea ţării cu România. Menţinerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte reprezintă o ameninţare pentru existenţa Republicii Moldova, susţine Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), care, ca şi Moscova, o consideră „ilegitimă” pe şefa statului.
„Declaraţia preşedintei ilegitime Maia Sandu privind disponibilitatea de a vota pentru lichidarea Republicii Moldova şi absorbţia acesteia de către România nu este o „opinie personală” şi nici o „speculaţie abstractă”, ci un act deschis de trădare politică îndreptat împotriva statalităţii moldoveneşti, a Constituţiei, suveranităţii şi neutralităţii ţării”, afirmă PSRM într-un comunicat publicat pe Facebook de liderul partidului, fostul preşedinte Igor Dodon, pe care Maia Sandu l-a învins la alegerile prezidenţiale din decembrie 2020.
„De facto, Maia Sandu a recunoscut public că nu consideră Republica Moldova o valoare ce merită păstrată şi că este dispusă să susţină distrugerea acesteia. Aceasta reprezintă o trădare directă a intereselor naţionale, exprimată conştient, public şi pe o platformă străină”, acuză socialiştii moldoveni, aflaţi în opoziţie în parlamentul de la Chişinău.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un interviu cu doi cunoscuţi jurnalişti britanici, că ar vota „DA” în cazul unui eventual referendum pe tema unirii cu România. Deşi nu a fost prima dată când Maia Sandu a exprimat o astfel de opinie, este pentru prima dată când şefa statului moldovean face din această calitate un comentariu în acest sens. Ea a citat ca argument contextul geopolitic şi ameninţarea rusă, însă a precizat că este conştientă că în acest moment nu există în rândul populaţiei o majoritate favorabilă acestei idei şi de aceea, integrarea ţării în UE este cel mai realist obiectiv pentru Republica Moldova.
„Deosebit de cinic şi periculos este faptul că asemenea declaraţii provin de la o persoană care ocupă temporar funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Potrivit Constituţiei, Preşedintele este garantul suveranităţii şi independenţei statului. Maia Sandu, dimpotrivă, utilizează funcţia supremă în stat ca tribună pentru promovarea proiectului unionist şi a dictatului extern, subminând bazele statalităţii moldoveneşti”, comentează PSRM în comunicat, cerând demisia imediată a şefei statului. „Fiecare zi în care rămâne în funcţia de Preşedinte reprezintă o ameninţare la adresa existenţei Republicii Moldova ca stat independent”, afirmă PSRM.
Socialiştii moldoveni cer Procuraturii Generale, SIS (serviciul de informaţii şi securitate) şi tuturor organelor competente „să iniţieze de urgenţă o anchetă privind posibila trădare de patrie, întrucât apelurile publice ale şefului statului la dezmembrarea ţării necesită cea mai dură evaluare juridică şi politică”.
De asemenea, socialiştii lui Igor Dodon fac apel la toate forţele „patriotice” – din Parlament, din administraţia locală şi din societatea civilă – să lase deoparte divergenţele „tactice” şi să se unească împotriva „regimului Maiei Sandu, care împinge ţara spre pierderea suveranităţii, scindarea societăţii şi o catastrofă naţională”, spun ei. Socialiştii acuză „unioniştii” că acţionează „la ordinul curatorilor externi”, fără a preciza cine sunt aceştia.
La rândul lor, socialiştii din Republica Moldova sunt acuzaţi de forţele proeuropene de la Chişinău că sunt aliniaţi cu Moscova. La alegerile legislative din toamna anului trecut, pe care le-au pierdut în favoarea proeuropenilor Maiei Sandu, PSRM a candidat într-un bloc electoral împreună cu Partidul Comuniştilor şi cu alte două formaţiuni favorabile Rusiei.


