Sebastian Burduja, la centrul de comandă al Electrica (DEER – Muntenia Nord) din Galaţi: La finalul zilei, peste 90% dintre gospodăriile fără acces la energie electrică au fost reconectate / Mai sunt 2.232 utilizatori nealimentaţi

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a mers duminică seară la centrul de comandă al Electrica (DEER – Muntenia Nord) din Galaţi, el anunţând că la finalul zilei, peste 90% dintre gospodăriile fără acces la energie electrică au fost reconectate şi că m. ai sunt 2.232 utilizatori nealimentaţi, dintr-un total de peste 25.000 la începutul zilei.

”Am ajuns la Galaţi, la centrul de comandă al Electrica (DEER – Muntenia Nord), alături de oamenii care au coordonat acţiunile de intervenţie în teren. La finalul zilei, peste 90% dintre gospodăriile fără acces la energie electrică au fost reconectate. La nivelul zonei Galaţi, mai sunt 2.232 utilizatori nealimentaţi, dintr-un total de peste 25.000 la începutul zilei”, anunţă ministrul Energiei.

Sebastian Burduja precizează că în cazuri punctuale, din raţiuni de siguranţă, instalaţiile consumatorilor nu au fost puse sub tensiune, din cauza riscurilor de incendiu sau scurtcircuit.

”Aici plouă torenţial de la orele 16, dar echipele tehnice au lucrat absolut exemplar şi încă sunt în teren. Le mulţumesc încă o dată pentru modul în care au ales să îşi facă datoria. Mâine dimineaţă munca reîncepe, de la primele ore. Mai sunt doar trei LEA 20kV afectate: Cudalbi-Pechea, Schela-SPP 22, Pechea-Cudlabi 2. Alături de conducerea tehnică şi locală a operatorului de distribuţie, am revizuit planul de intervenţie pentru ziua de mâine”, arată ministrul.

Burduja afirmă că au de atacat zonele Cudalbi, Vameş şi Costachi Negri, dar şi staţia de transformare Pechea.

UPDATE – Donald Trump este în siguranţă după focuri de armă trase în apropierea sa, anunţă echipa de campanie. Unde a avut loc incidentul

Argeş: Doi turişti străini, recuperaţi de către salvamontişti. Femeia a căzut o sută de metri, însă a scăpat cu răni uşoare – VIDEO