UPDATE – Guvernul prezintă poziţia MAE privind Acordul Mercosur: Negocierile au avut loc pe filiera comercialǎ şi între liderii politici / Etapa finală a procesului decizional naţional, adoptarea de Parlament a legii de ratificare a acordului

Guvernul a prezentat, marţi, poziţia Ministerului de Externe privind votul României în favoarea Acordului UE-Mercosur că negocierile au avut loc pe filiera comercialǎ şi între liderii politici, negocieri în urma cărora s-au obţinut resurse adiţionale pentru fermierii din România, o clauză de salvgardare in cazul unei variaţii de 5% a preţurilor şi volumelor produselor agricole importate şi un control mai riguros privind reapectarea regulilor sanitar veterinare pentru produsele agricole importate din Mercosur. MAE mai arată că procesul are două componente de aprobare, prima la nivel European, urmată de o etapă la nivel naţional iar etapa finală a procesului decizional la nivelul UE o reprezintă votul Parlamentului European. De asemenea, etapa finală a procesului decizional naţional va fi adoptarea de Parlament a legii de ratificare a Acordului UE-Mercosur. MAE a venit cu un comunicat oficial în care arată că Memorandumul la care se face referire în spaţiul public nu este necesar pentru etapa actuală şi el reprezintă o cerinţă juridică pentru etapa ulterioară a procesului, atunci când, prin acest memorandum, se aprobă semnarea în numele României a Acordului UE – Mercosur.

UPDATE – Ministerul de Externe transmite într-un comunicat oficial că ”poziţia României cu privire la decizia de a susţine Acordul UE – Mercosur este o decizie importantă de politică comercială şi o oportunitate de dezvoltare economică, cu implicaţii inclusiv din perspectiva obiectivelor de politică externă ale României”.

”Aşa cum a transmis în comunicarea publică Preşedintele României, Nicuşor Dan, încă din 9 ianuarie, după Consiliul European din decembrie 2025, votul favorabil în COREPER reflectă o poziţionare asumată. Acest lucru este reflectat şi de declaraţia Preşedintelui Nicuşor Dan după decizia COREPER (https://x.com/NicusorDanRO/status/2009634717297938504). În ceea ce priveşte procesul de aprobare în COREPER a deciziilor de semnare de către Comisia Europeană a iTA şi EMPA (cele două componente ale Acordului UE – Mercosur), dar şi în ceea ce priveşte ansamblul paşilor pentru negocierea şi realizarea Acordului UE – Mercosur, MAE a acţionat în conformitate cu rolul său prevăzut prin legislaţia naţională în vigoare şi cu procedurile decizionale aplicate în situaţii similare”, subliniază MAE. 

Ministerul arată că, conform HG nr. 34/2017 privind gestionarea afacerilor europene şi a participării României la deciziile UE, instrucţiunile pentru reuniunile COREPER (la nivel de ambasadori) sunt transmise de către MAE pe baza elementelor de poziţie trimise de instituţia cu atribuţii în domeniul respectiv.

”Aceleaşi proceduri de coordonare a Sistemului de afaceri europene, prevăzute începând din 2017 de HG nr. 34, au fost aplicate constant de MAE inclusiv în ceea ce priveşte, spre exemplu, poziţia României în COREPER şi Consiliu pentru Acordul UE – Chile, încheiat în 2023”, se arată în comunicat. 

Potrivit MAE, negocierile privind Acordul UE – Mercosur au avut loc pe filiera comercială şi între liderii politici, negocieri în urma cărora s-au obţinut resurse adiţionale pentru fermierii din România, o clauză de salvgardare în cazul unei variaţii de 5% a preţurilor şi volumelor produselor agricole importate şi un control mai riguros privind respectarea regulilor sanitar-veterinare pentru produsele agricole importate din Mercosur, toate acestea fiind conforme cu votul reprezentanţilor partidelor din coaliţia de guvernare în Parlamentul European.

 

De asemenea, Acordul nu prevede o liberalizare totală a comerţului cu produse agricole, ci doar în limite cantitative ferme privind importurile produselor sensibile din agricultură, la doar 1 – 1,5% din totalul importurilor, precum şi aplicarea standardelor UE şi produselor importate.

”Procesul, în ansamblu, are două componente juridice: una priveşte modul în care Uniunea Europeană devine parte la Acord, iar cealaltă, modul în care România devine parte. Etapa finală a procesului decizional la nivelul UE privind exprimarea consimţământului ca Uniunea Europeană să devină parte la acest acord o reprezintă votul Parlamentului European”, mai arată MAE. 

MAE subliniază că ”Memorandumul la care se face referire în spaţiul public nu este necesar pentru etapa actuală. El reprezintă o cerinţă juridică pentru etapa ulterioară a procesului, atunci când, prin acest memorandum, se aprobă semnarea în numele României a Acordului UE – Mercosur”. 

”Conform legislaţiei privind aprobarea semnării în numele României a tratatelor internaţionale (în acest caz, Acordul UE – Mercosur), memorandumul trebuie să parcurgă procedura internă de avizare şi aprobare anterior semnării în numele României a Acordului. Etapa finală a procesului decizional naţional va fi adoptarea de Parlamentul României a legii de ratificare a Acordului UE – Mercosur”, afirmă MAE în comunicat. 

 

ŞTIREA INIŢIALĂ – Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a prezentat marţi, la solicitarea presei, privinta pozitia comunicată de MAE în privinţa votului României pe Acordul Mercosur.

”Conform HG 34 / 2017 privind gestionarea afacerilor europene si a participarii României la deciziile UE instructiunile pentru reuniunile Coreper (la nivel de ambasadori) sunt transmise de catre MAE pe baza elementelor de pozitie trimise de institutia cu atributii in domeniul respectiv (în acest caz decizia Consiliului UE este atributul consiliilor de miniştri ai economiei)”, se arată în precizarea MAE.

Ministerul de Externe arată că ”negocierile au avut loc pe filiera comercialǎ şi între liderii politici, negocieri în urma cărora s-au obţinut resurse adiţionale pentru fermierii din România, o clauză de salvgardare in cazul unei variaţii de 5% a preţurilor şi volumelor produselor agricole importate şi un control mai riguros privind reapectarea regulilor sanitar veterinare pentru produsele agricole importate din Mercosur conforme cu votul reprezentanţilor partidelor din coaliţia de guvernare în Parlamentul European”.

De asemenea Acordul nu prevede o liberalizare totală a comerţului cu produse agricole ci doar in limite cantitative ferme privind importurile produselor sensibile din agricultură la doar 1-1,5% din totalul importurilor, precum si standardele UE sa fie aplicate si produselor importate, se mai arată în precizarea MAE.

MAE mai spune că procesul are două componente de aprobare, prima la nivel European urmată de o etapă la nivel naţional iar etapa finală a procesului decizional la nivelul UE privind exprimarea consimţământului ca Uniunea Europeană să devină parte la acest acord o reprezintă votul Parlamentului European.

”Memorandumul la care se face referire în spaţiul public este necesar pentru etapa ulterioară a procesului. Conform legislaţiei privind aprobarea semnării în numele României a tratatelor internationale (in acest caz acordul UE – Mercosur) memorandumul trebuie să parcură procedura internă de avizare şi aprobare, anterior semnării în numele României a Acordului. Etapa finală a procesului decizional naţional va fi adoptarea de Parlamentul României a legii de ratificare a Acordului UE-Mercosur”, mai spune Ministerul de Externe.

Uniunea Europeană şi Mercosur vor semna sâmbătă acordul comercial mult aşteptat, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmând să se deplaseze în Paraguay la 17 ianuarie pentru ceremonia de semnare, relatează Politico.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier, a confirmat planurile de călătorie ale lui Von der Leyen. Ea va fi însoţită de preşedintele Consiliului European, António Costa, a confirmat cabinetul acestuia.

PSD a condamnat decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur, în absenţa unor clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejaţi de importurile din America Latină.

PSD a solicitat prim-ministrului Ilie Bolojan să precizeze dacă a avut cunoştinţă şi dacă a aprobat mandatul primit de reprezentantul României în COREPER în legătură cu acest acord şi a anunţat ca va folosi toate pârghiile şi toate procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea lui, în sensul protejării intereselor fermierilor români şi europeni.

Superliga: Rareş Fotin, noul jucător al echipei Farul Constanţa

Constanţa – Avocatul familiilor celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală: Am cerut să se elibereze tot dosarul medical, au fost eliberate doar fişele de pe UPU, nu de pe chirurgie şi ATI / Băiatul în comă indusă nu ar fi fost văzut de medicul de gardă