Sindicatul Medicilor ”Solidaritatea Sanitară” Buzău reclamă, într-o scrisoare deschisă transmisă marţi, în contextul criticilor aduse Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău după moartea unui tânăr de 25 de ani, în urma unui accident rutier, şi al protestului organizat în faţa unităţii medicale, presiunea ”nejustificată şi nerealistă” asupra personalului medical. ”În cazul în care autorităţile locale şi judeţene, parlamentarii şi guvernanţii nu se implică pentru a asigurarea necesarului de medici şi pentru a le asigura condiţii de a profesa în siguranţă, majoritatea colegilor mei, medici, nu cred că mai pot face faţă gărzilor, încep să se îndoiască de priceperea lor în gestionarea cazurilor din ce în ce mai complexe şi nu mai fac faţă la presiunea nejustificată şi nerealistă a familiilor pacienţilor”, atrage atenţia sindicatul.
Preşedintele Sindicatului Medicilor ”Solidaritatea Sanitară”, dr. Victor Ioniţă, medic cu o activitate de 42 de ani în cadrul spitalului, afirmă că personalul medical este supus unei presiuni publice ”nejustificate şi nerealiste”, deşi spitalul a cunoscut o dezvoltare majoră în ultimele decenii, atât în ceea ce priveşte infrastructura, cât şi complexitatea actului medical.
Potrivit acestuia, Spitalul Judeţean Buzău a trecut de la un sistem bazat aproape exclusiv pe camere de gardă şi resurse limitate, la o unitate modernă, cu multiple linii de gardă, aparatură de ultimă generaţie şi intervenţii medicale complexe care, în trecut, necesitau transferul pacienţilor la Bucureşti. În prezent, la Buzău se realizează inclusiv investigaţii RMN, proceduri de cardiologie intervenţională, neurochirurgie şi intervenţii laparoscopice.
”La început erau numai camere de gardă, acoperite de câte un medic. Erau 5-6 medici pe gardă (chirurgie, reanimare, medicină internă, pediatrie, neurologie, radiologie). Nu aveam ecograf, CT sau RMN, ci doar simţ clinic. Şi oamenii erau diagnosticaţi, operaţi, trataţi, îngrijiţi. Şi era bine. Apoi, din anii 2000, cu ajutorul financiar al Parlamentului Flandrei de Vest din Belgia, spitalul nostru a început să crească. A apărut un UPU micuţ, cu 9-10 paturi şi 12 asistente care primeau urgenţele adevărate. S-a cumpărat un CT (SH, american. sic!) dar care funcţiona, un ecograf, s-a dezvoltat laborator performant şi au mai apărut 2-3 linii de gardă (pneumologie, infecţioase, cardiologie). Iar pacienţii erau trataţi şi era bine. Odată cu trecerea în administrarea Consiliului Judeţean Buzău, spitalul nostru a cunoscut o dezvoltare extraordinară. S-au modernizat toate secţiile, s-a mărit numărul liniilor de gardă (11-12), s-a achiziţionat aparatură performantă, medicamente de ultimă generaţie pot fi găsite în spital. Specialităţile medicale s-au diversificat, au venit specialişti de marcă. Se efectuează operaţii şi intervenţii complexe pentru care, înainte, cetăţenii Buzăului erau nevoiţi să plece la Bucureşti (RMN, coronarografii, angiografii, operaţii neurochirurgicale, oftalmologice, ORL, intervenţii chirurgicale complexe, laparoscopice, etc). Acum, toate acestea se fac aici. Cu puţinii medici care au ales să-şi continue activitatea în spitalul public, în ciuda dificultăţilor”, a afirmat el.
În document este menţionată şi dezvoltarea secţiei de Terapie Intensivă, care dispune în prezent de 40 de paturi monitorizate şi 30 de ventilatoare mecanice, precum şi faptul că spitalul este parte a Programului Naţional de Transplant de cinci ani.
”Lucrăm cu pacienţi din ce în ce mai gravi, vârstnici, cu multiple boli asociate. Sunt situaţii în care, în ciuda tuturor eforturilor, viaţa nu mai poate fi salvată”, a arătat dr. Ioniţă.
El a adăugat că pierderea unui pacient are un impact emoţional major asupra personalului medical.
”Pacienţii sunt din ce în ce mai bine trataţi, dar… «nu mai este bine». Specializarea şi dotarea specială a spitalului ne-au permis să tratăm pacienţi din ce mai complecşi, de vârstă avansată, cu multe boli asociate, cu boli cronice decompensate. Dar există un revers al medaliei! După cum spunea un vechi coleg, «noi lucrăm cu materialul pacientului». Dacă acest material ajunge la noi în timp util, în majoritatea cazurilor, reuşim «să-l reparăm» sau măcar «să-l cârpim», iar omul este redat familiei şi societăţii. Dar sunt şi situaţii în care materialul este atât de rărit sau fragil, încât reparaţia nu mai este posibilă şi toate eforturile nostre sunt în zadar. Nu vă puteţi închipui chinul şi părerea de rău pe care o simţim fiecare dintre noi când pierdem un pacient pentru care ne-am consumat energia, cunoştinţele, empatia, sufletul! Şi noi suntem oameni… De multe ori ne dorim să putem facem minuni, dar nu a fost decât Unul fără de greşeală şi care făcea minuni. Şi pe Acela tot noi, oamenii, L-am pus pe cruce. Se pare că acum, după ce a trecut pandemia şi «îngerii în alb» au redevenit oameni, cineva ar dori să ne pună pe cruce şi pe noi – medici, asistenţi, infirmiere, personal de îngrijire. Nu mai corespundem standardelor, iar eforturile şi dedicarea noastră nu mai au nici o valoare”, a adăugat liderul sidical.
Reprezentanţii sindicatului au atras atenţia şi asupra deficitului de personal, cauzat de blocarea angajărilor, precum şi asupra suprasolicitării medicilor, care fac lunar mai multe gărzi, petrecând până la două luni pe an în spital, departe de familii.
În document se mai arată că Unitatea de Primiri Urgenţe este supraaglomerată, în condiţiile în care doar aproximativ 10% dintre prezentările zilnice reprezintă urgenţe reale, iar acest lucru afectează activitatea medicală şi creşte tensiunile dintre personal şi pacienţi sau aparţinători.
Sindicatul a solicitat autorităţilor locale, judeţene şi centrale să se implice pentru asigurarea unui număr suficient de medici şi pentru crearea unor condiţii de muncă sigure, avertizând că, în lipsa acestora, sistemul riscă să nu mai poată face faţă.
”Vă atrag respectuos atenţia că în cazul în care autorităţile locale şi judeţene, parlamentarii şi guvernanţii nu se implică pentru a asigurarea necesarului de medici şi pentru a le asigura condiţii de a profesa în siguranţă, majoritatea colegilor mei, medici, nu cred că mai pot face faţă gărzilor, încep să se îndoiască de priceperea lor în gestionarea cazurilor din ce în ce mai complexe şi nu mai fac faţă la presiunea nejustificată şi nerealistă a familiilor pacienţilor. Faceţi un exercitiu de imaginaţie: închipuiţi-vă cum ar fi să veniţi la spital şi acesta să fie închis? Puteţi?”, a conchis dr. Victor Ioniţă.
Gabriel, un tânăr de 25 de ani, care a suferit o fractură de femur în urma unui accident rutier, a murit la Spitalul Judeţean Buzău, cu o zi înainte de a fi operat. Familia tânărului îi acuză pe medici de neglijenţă şi lipsă de empatie.
”Mi s-a spus că are doar o fractură la femur. Am întrebat dacă necesită transfer la Bucureşti şi mi s-a răspuns că nu avem temei pentru asta”, a declarat iubita bărbatului, după decesul acestuia.
Ea a afirmat că, în primele zile de spitalizare, starea lui Gabriel părea stabilă şi că planurile medicale includeau o intervenţie chirurgicală şi o perioadă de recuperare. ”Mi s-a spus că va sta aproximativ zece zile în spital, cu tot cu operaţie, după care va începe recuperarea. Visam împreună la această recuperare pentru că urma să ne căsătorim anul acesta”, a mai spus iubita tânărului.
Situaţia s-ar fi schimbat dramatic în dimineaţa zilei în care era programată operaţia.
”Când am intrat în salon, am văzut un om pe moarte. Era galben, rece, transpirat, spunea că nu poate să respire. Am strigat după ajutor. Mi s-a spus că este un atac de panică. Nu avea cum. Era cel mai puternic bărbat pe care l-am cunoscut”, a mai spus tânăra.
Colegiul Medicilor din România a transmis un punct de vedere profesional privind semnificaţia şi implicaţiile fracturii de diafiză femurală, diagnostic stabilit în cazul lui Gabriel.
Punctul de vedere al CMR menţionează existenţa unor complicaţii grave, potenţial letale, care pot apărea atât la pacienţii operaţi, cât şi la cei neoperaţi. Printre acestea se numără embolia lipidică, cu o incidenţă raportată între 4% şi 10%, dar care ”dacă intervenţia chirurgicală este realizată în prima săptămână după producerea fracturii, incidenţa creşte la 26%”, precum şi complicaţiile trombembolice, descrise ca fiind posibile ”chiar şi sub administrarea terapiei profilactice antitrombotice”.
