Polo: România, victorie cu Turcia şi se califică în grupele principale la Campionatul European

Naţionala României a învins marţi, în al doilea meci din grupa D a Campionatului European de la Belgrad, reprezentativa Turciei, scor 20-19, şi s-a calificat în faza grupelor principale. Ultimul meci din grupa D va avea loc joi, cu Italia, calificată şi ea mai departe după etapa a II-a.

Scorul pe repreze a fost 4-5, 7-5, 7-5, 2-4. Pentru România au marcat Georgescu 5 goluri, Neamţu 4, Fulea 3, Iudean 2, Luţescu 2, Prioteasa 1, Gheorghe 1, Belenyesi 1, Luncan 1, iar din echipa Turciei s-au remarcat Caner 6, Duzenli 5.

În meciul de debut, tricolorii au dispus de Slovacia, cu 16-8, iar cu două victorii (6 puncte) îşi asigură calificarea mai departe. În grupele principale se vor duela cu formaţiile calificate din grupa B.

În primul meci al zilei în grupa D, Italia – Slovacia, scor 17-12. Italia este şi ea calificată mai departe.

Ultima etapă, care va stabili a treia echipă calificată şi locurile din clasament, se joacă joi, după programul: Turcia – Slovacia, România – Italia (15 ianuarie).

Componenţa celorlalte trei grupe: Malta, Franţa, Muntenegru, Ungaria (A), Slovenia, Grecia, Croaţia, Georgia (B) şi Olanda, Israel, Serbia, Spania (C).

CE2026 prevede şi un nou sistem de joc, prin care primele trei clasate se vor califica în grupele principale, iar echipele de pe locul 4 vor juca meciuri de clasament final.

După partidele din grupele principale, între 16-21 ianuarie, vor avea loc semifinalele (23 ianuarie) şi finalele pentru medalii (25 ianuarie), iar în paralel se vor juca şi cele pentru clasarea pe locurile 5-12.

Obiectivul tricolorilor antrenaţi de Bogdan Rath este clasarea în primele 8 locuri, care asigură şi calificarea la Campionatul Mondial din 2027 (Budapesta).

Deţinătoarea trofeului este Spania, care a învins Croaţia în finala CE2024, scor 11-10. România s-a clasat pe locul 8.

 

Polo: România, victorie cu Turcia şi se califică în grupele principale la Campionatul European

Fotbal: Jurgen Klopp neagă zvonurile care îl dau ca viitor antrenor al lui Real Madrid şi îl apără pe Xabi Alonso