Intenţiile lui Donald Trump, în special în ceea ce priveşte Groenlanda, „trebuie luate în serios”, a afirmat miercuri premierul Sébastien Lecornu în faţa Adunării Naţionale franceze.
„Este clar că intenţiile administraţiei Trump sunt serioase şi că trebuie luate în serios, iar noi nu trebuie să subestimăm în niciun caz declaraţiile preşedintelui american”, a afirmat şeful guvernului francez, reiterând că Franţa este „în deplină solidaritate cu Danemarca şi autorităţile legitime din Groenlanda”.
„Apărarea suveranităţii altor ţări condiţionează protejarea propriei noastre suveranităţi”, a arătat premierul francez.
„Şi Franţa are teritorii peste mări şi pentru nimic în lume nu vrem să vedem suveranitatea altor teritorii pusă în discuţie, deoarece nu am accepta în niciun caz punerea în discuţie a suveranităţii franceze asupra propriilor noastre teritorii”, a explicat Lecornu.
Donald Trump a insistat inclusiv miercuri asupra necesităţii ca ţara sa să preia Groenlanda „din motive de securitate naţională”, cu sprijinul NATO, chiar înaintea unei întâlniri tensionate între reprezentanţii Danemarcei, Groenlandei şi ai SUA cu privire la viitorul teritoriului autonom danez.
La începutul lunii ianuarie, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a estimat că un atac american asupra Groenlandei ar însemna „sfârşitul tuturor lucrurilor” şi, în special, al NATO.
Franţa a anunţat miercuri că va deschide la 6 februarie un consulat în Groenlanda.


