UPDATE – Reuters: SUA retrag o parte din trupe din bazele cheie din Orientul Mijlociu ca măsură de precauţie. CNN: Turcia vrea să aducă SUA şi Iranul la masa negocierilor, dar „s-ar putea să fie prea târziu”

Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în regiune, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.

Dezvăluirea vine după declaraţiile unui oficial iranian de rang înalt, care a declarat miercuri pentru Reuters că Teheranul a avertizat ţările vecine care găzduiesc trupe americane că va lovi bazele americane dacă Washingtonul va lansa un atac.

Şi înaintea atacurilor SUA asupra Iranului din iunie anul trecut, în timpul războiului de 12 zile, o parte din personalul militar a fost mutat din bazele americane din Orientul Mijlociu.

La rândul său, CNN, care citează un oficial american, spune că unii membri ai personalului celei mai mari baze militare americane din Orientul Mijlociu au fost îndemnaţi să părăsească zona, în contextul în care administraţia Trump ia în considerare posibilitatea unei acţiuni militare împotriva Iranului. Oficialul a descris directiva adresată unor membri ai personalului de a părăsi baza aeriană Al-Udeid din Qatar ca fiind o „măsură de precauţie”, având în vedere tensiunile actuale din regiune.

Baza a fost ţinta Iranului în iunie, după ce SUA au atacat instalaţiile nucleare iraniene. Acum, în timp ce preşedintele american Donald Trump ia în considerare posibile atacuri asupra Iranului, baza – care găzduieşte aproximativ 10.000 de soldaţi americani – ar putea deveni din nou o ţintă.

Pe de altă parte, potrivit CNN, Turcia este în contact cu oficialii iranieni şi americani în legătură cu revenirea la masa negocierilor, a declarat miercuri pentru CNN o sursă diplomatică regională, dar a avertizat totodată că s-ar putea să fie „prea târziu”.

„În prezent, se discută despre negocieri. Ritmul discuţiilor este lent, (şi) la această viteză s-ar putea să fie prea târziu”, a spus sursa.

Între timp, miercuri, la Teheran are loc o adunare masivă pentru înmormântarea a peste 100 de membri ai forţelor de securitate şi alţi „martiri” ucişi în timpul manifestaţiilor împotriva puterii din Iran, potrivit televiziunii de stat. Imaginile difuzate arată mii de oameni fluturând steagurile Republicii Islamice. Ceremonia a început cu citirea rugăciunilor pentru cei morţi în faţa universităţii din capitală.

Intenţiile lui Trump în privinţa Groenlandei „trebuie luate în serios”, avertizează premierul francez Sebastien Lecornu

FAN Courier a încheiat anul 2025 cu afaceri de 310 milioane euro, în creştere cu aproximativ 11% faţă de anul anterior, iar pentru acest an mizează pe o creştere de aproximativ 15% a afacerilor. Compania vrea să intre pe piaţa din Slovacia, Italia, Cehia