Comisia de Coordonare a Asociaţiei Comitetelor Europene Olimpice (EOC) pentru Jocuri Europene (JE) s-a întrunit pentru prima dată la Istanbul, metropola care în 2027 va găzdui cea de-a 4-a ediţie a JE. Reuniunea prezidată de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu (COSR), membru al Comitetului Executiv al EOC şi coordonator al Comisiei de Coordonare a EOC pentru JE, are loc astăzi şi mâine în metropola turcă, informează COSR.
La întâlnirea formală de astăzi au participat reprezentanţi ai tuturor părţilor interesate care vor contribui la organizarea Jocurilor Europene, inclusiv Spyros Capralos, preşedintele EOC, Carlo Mornati, secretarul general al EOC, Osman Aşkın Bak, ministrul Tineretului şi Sportului din Republica Turcia, Nuri Aslan, primarul interimar al oraşului Istanbul, Ahmet Gülüm, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic al Turciei, şi prof. dr. Veli Ozan Cakir, preşedintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Europene Istanbul 2027.
Preşedintele Mihai Covaliu a subliniat importanţa acestui proiect pentru întreaga familie olimpică europeană, precum şi rolul strategic al Comisiei de Coordonare în asigurarea alinierii la standardele şi valorile EOC.
„Acestă primă întâlnire reprezintă un moment important în pregătirile noastre pentru a 4-a ediţie a Jocurilor Europene din 2027 şi mă bucur că am stabilit deja un spirit deosebit de colaborare şi prietenie cu partenerii noştri din Turcia. Pe lângă faptul că am aflat despre progresele deja realizate de Comitetul de Organizare, a fost vital ca şi Comisia de Coordonare a EOC să fie pusă la curent cu toate detaliile şi paşii care urmează, pentru a se asigura că Istanbul este pregătit să organizeze un eveniment memorabil anul viitor. După această primă vizită foarte promiţătoare a Comisiei de Coordonare, sunt şi mai încrezător că vom îndeplini acest obiectiv”, a precizat Mihai Covaliu.
Membrii Comisiei de Coordonare a EOC au primit actualizarea stadiului general al pregătirilor pe care gazdele le fac pentru organizarea JE Istanbulul 2027, competiţia unde anul viitor se vor întrece cei mai buni sportivi ai Europei la cel mai mare eveniment multisport de pe continent.
De asemenea, au avut loc discuţii despre buget, planul general al Jocurilor Europene, infrastructura impresionantă oferită de Istanbul şi programul sportiv care va oferi sportivilor şansa de a se califica la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles, program care va fi confirmat ulterior în 2026.
Preşedintele Capralos şi-a exprimat aprecierea faţă de toţi cei care au contribuit la o vizită reuşită.
„Aceasta a fost o vizită extrem de încurajatoare la Istanbul, un oraş sportiv important, despre care am văzut că se află într-o poziţie excelentă pentru a consolida succesul Jocurilor Europene din Cracovia 2023 şi pentru a găzdui cele mai bune Jocuri Europene din istorie”, a declarat el. „Aş dori să le mulţumesc prietenilor noştri de la Ministerul Tineretului şi Sportului din Turcia, Municipalităţii Metropolitane Istanbul, NOC din Turcia şi Comitetului de Organizare Istanbul 2027 pentru că ne-au primit cu atâta căldură săptămâna aceasta şi preşedintelui Covaliu şi tuturor membrilor Comisiei de Coordonare a EOC pentru contribuţiile şi perspectivele lor.”
Ministrul Bak a subliniat încrederea sa în capacitatea Istanbul 2027 de a inspira Europa: „Cred cu tărie că Jocurile Europene de la Istanbul din 2027 vor demonstra puterea unificatoare a sportului, valorile comune ale Europei şi idealurile olimpice în acest oraş extraordinar, cu un impact maxim”.
”Jocurile Europene de la Istanbul din 2027 vor fi mai mult decât un simplu eveniment sportive. Vor fi un eveniment de referinţă care va insera un nou dinamism în mişcarea sportivă europeană, unind sportul, cultura şi viaţa urbană cu valorile olimpice.”
O vizită la arenele sportive din jurul oraşului Istanbul şi la Satele Sportivilor vor avea loc mâine, 15 ianuarie.


