Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, preşedinte al PNL Bucureşti, îi cataloghează pe partenerii de coaliţie de la PSD drept ”duplicitari” şi spune că se aşteaptă ca până la rocada premierilor social-democraţii să se comporte ca şi până în prezent, adică să critice măsuri luate de Guvernul din care şi ei fac parte.
Ciprian Ciucu a fost întrebat, miercuri seară, la Digi 24, dacă se aşteaptă ca şi în acest an PSD să critice măsuri luate de Guverul în care şi acest partid are miniştri.
”Când e rocada? 2027. Da, mă aştept”, a răspuns Ciprian Ciucu.
El i-a catalogat pe social-democraţi drept ”duplicitari”.
Întrebat dacă acesta va fi modul de operare al PSD, Ciucu a spus: ”Întrebaţi-i pe ei, nu-i vedeţi că cel mai bun predictor pentru cum se vor comporta în viitor este ce au făcut în trecut, de ce s-ar schimba, de ce s-ar schimba? Aceştia sunt ei, duplicitari”.