Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că România a contribuit, cu experienţa sa, la crearea Mecanismului European de Protecţie Civilă, care nu exista atunci când a avut loc catastrofa de la clubul Colectiv.
”Când este un dezastru undeva, ţara respectivă poate să solicite sprijin. Elveţia când a avut această tragedie (incendiul de la clubul din staţiunea Crans-Montana – n.r.), a solicitat sprijinul de la Mecanismul European de Protecţie Civilă, fiind depăşită că număr de locuri pentru arşi, fiind depăşită şi ca posibilităţi de transfer, lucru care noi când am avut Colectiv nu am avut posibilitatea. Acest mecanism s-a creat după Colectiv şi s-au creat inclusiv prin implicarea României şi experienţa României la Colectiv, care a jucat un rol în crearea noilor proceduri la nivelul Mecanismului European de Protecţie Civilă”, a explicat Raed Arafat, miercuri seară, la .
Şeful DSU a arătat că România a sprijinit Elveţia cu transferul pe cale aeriană al victimelor de la clubul din Crans-Montana, ţara noastră primind, la rândul său, sprijin consistent în al patrulea val al pandemiei de COVID.
”Am pus la dispoziţie avionul încă din prima zi, seara, a ajuns avionul şi a început să lucreze, iar acest mecanism este un mecanism, în final, de solidaritate europeană şi nu numai, ci pot să vă spun că la COVID în valul patru unde am avut o situaţie foarte gravă în România, cu presiune foarte mare asupra sistemului sanitar şi asupra secţiilor de terapie intensivă şi de urgenţă, noi am trimis pacienţi în alte ţări şi am activat mecanismul pentru acordare de sprijin către România. 14 ţări ne-au acordat sprijin atunci. Germania a preluat pacienţi, a trimis un avion militar care a transportat de două ori câte şase pacienţi, după care am trimis noi încă şase pacienţi cu un avion din România”, a explicat Arafat.
El a subliniat că ”România este una dintre ţările care sunt considerate furnizor net de protecţie civilă la nivel european”, fiind unul dintre ei mai activi membri şi datorită atitudinii pe care o au Guvernul, Preşedinţia, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, care oferă sprijin atunci când este nevoie.