Kazahstanul cere SUA şi Europei să contribuie la securizarea transporturilor de petrol după atacurile asupra petrolierelor din Marea Neagră

Kazahstanul a cerut miercuri SUA şi Europei să contribuie la securizarea transportului de petrol, în urma atacurilor cu drone asupra petrolierelor care se îndreptau spre un terminal din Marea Neagră, pe coasta rusă, care gestionează 1% din aprovizionarea globală, relatează Reuters.

Drone neidentificate au lovit marţi cel puţin două petroliere în Marea Neagră, inclusiv unul închiriat de compania petrolieră americană Chevron, în timp ce acestea se îndreptau către un terminal de pe coasta rusă pentru a încărca petrol din Kazahstan.

Ministerul de Externe al Kazahstanului a declarat într-un comunicat că trei petroliere au fost lovite în timp ce se îndreptau către terminalul maritim al Consorţiului Conductei Caspice (CPC) de la Marea Neagră.

Pe 29 noiembrie, dronele au atacat şi echipamentele de export ale CPC, ceea ce a dus la o scădere a exporturilor de petrol prin acest terminal.

„Frecvenţa tot mai mare a acestor incidente evidenţiază riscurile crescânde pentru funcţionarea infrastructurii energetice internaţionale”, a declarat ministerul într-un comunicat. „Prin urmare, solicităm partenerilor noştri să coopereze strâns pentru a elabora măsuri comune menite să prevină incidente similare în viitor”, a adăugat acesta.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat miercuri că petrolierul Matilda, care naviga sub pavilion maltez, a fost atacat de două drone ucrainene la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri de oraşul Anapa din regiunea Krasnodar din Rusia. Ucraina nu a comentat incidentul.

Acţionarii conductei CPC, lungă de 1.500 km, includ compania petrolieră de stat din Kazahstan KazMunayGas, compania rusă Lukoil şi unităţi ale giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil .

Terminalele ruseşti de la Marea Neagră gestionează peste 2% din ţiţeiul global. Apele sale, care sunt împărţite între Bulgaria, Georgia, România şi Turcia, precum şi Rusia şi Ucraina, sunt, de asemenea, cruciale pentru transportul cerealelor.

Aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului se fac prin CPC.

Senatul SUA blochează la limită rezoluţia menită să blocheze alte intervenţii ale lui Trump în Venezuela fără consultarea Congresului. A fost nevoie de votul vicepreşedintelui JD Vance pentru a înclina balanţa

INTERVIU – Regizoarea Ioana Mischie spune povestea “Catane”: “Este mai mult decât un film de debut, este un univers rural pe care îl iubesc”