Israelul anunţă că a desfăşurat atacuri împotriva Hezbollah în mai multe părţi ale Libanului, după ce a cerut locuitorilor să evacueze un sat, Sohmor, în sud

Armata israeliană anunţă că a desfăşurat atacuri, joi, împotriva unor ţinte Hezbollah în mai multe părţi ale Libanului, după ce a cerut locuitorilor unui sat situat în sudul ţării să evacueze, relatează AFP.

”Ca răspuns la încălcări repetate ale acordurilor de încetarea focului de către Hezbollah, armata israeliană a lovit ţinte” ale mişcării islamiste libaneze ”în mai multe regiuni ale Libanului”, a anunţat ea într-un comunicat.

Armata israeliană le-a cerut joi locuitorilor satului Sohmor (sud-est), să evacueze zona, anunţând lovituri.

”Avertisment urgent către locuitorii din sudul Libanului, mai ales din satul Sohmor”, a scris pe X un purtător de cuvânt arabofon al armatei israeliene, colonelul Avichay Adraee.

”Armata israeliană va ataca într-un viitor apropiat infrastructuri  militare teroriste ale Hezbollah pentru a face faţă unor tentative interzise de reconstrucţie a activităţilor sale în regiune”, a adăugat el.

În pofida unui armistiţiu între Israel şi Hezbollah care a pus capăt în noiembrie 2024 unui an de ostilităţi, armata israeliană continuă să desfăşoare cu regularitate atacuri pe tertoriul Libanului, spunând că vizează Hezbollahul, iar mai puţin frecvent mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

La 8 ianuarie, armata libaneză a anunţat că a încheiat dezarmarea mişcării islamiste libaneze Hezbollah la sud de fluviul Litani, situat la aproximativ 30 de kilometri de frontiera cu Israelul, conform acordului de încetrea focului.

Israelul aprecia că aceste eforturi constituie ”un început încurajator”, dar că sunt ”departe de a fi suficiente”.

În urma anunţului armatei libaneze, armata israeliană a desfăşurat mai multe atacuri în sudul Libanului – majoritatea la nord de Litani -, unde se află satul Sohmor, soldate cu un mort potrivit autorităţilor libaneze.

Ea anunţa atunci că a vizat un membru al Hezbollah şi infrastructuri ale formaţiunii libaneze.

Robert Sălceanu, achiziţionat de Rapid de la Petrolul. “Un cadou de vis! Abia aştept să joc pe Giuleşti”

Dâmboviţa: Elev bătut cu sălbăticie, într-un liceu. El a fost lovit în cap cu o bâtă de baseball şi a ajuns la spital. Agresorul nu este elev al unităţii şcolare şi a considerat că îi face dreptate fratelui său, care a avut un conflict cu victima