INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 2,2% în noiembrie, la 5.615 lei, faţă de luna octombrie 2025/ În ce domenii au fost cele mai mari salarii

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 123 de lei (cu 2,2%) în noiembrie, la 5.615 lei, faţă de luna octombrie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (12.931 lei), şi în activităţi de editare (10.919 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.403 lei) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.468 lei).

”În luna noiembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.371 lei, cu 219 lei (+2,4%) mai mare decât cel înregistrat în luna octombrie 2025. Câştigul salarial mediu net a fost 5.615 lei, în creştere cu 123 lei (+2,2%) faţă de luna octombrie 2025”, arată datele INS.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (12.931 lei), şi în activităţi de editare (10.919 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.403 lei) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.468 lei). 

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 4,2%.

Indicele câştigului salarial real a fost 94,9% în luna noiembrie 2025 faţă de luna noiembrie 2024. Indicele câştigului salarial real a fost 101,8% în luna noiembrie 2025 faţă de luna octombrie 2025. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 243,3%, cu 4,3 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna octombrie 2025.

”În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, potrivit INS.

Noiembrie 2025 comparativ cu octombrie 2025

În luna noiembrie 2025, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna octombrie 2025, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 15,7% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., respectiv cu 14,4% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor;
  •  între 7,5% şi 10,5% în fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice;
  •  între 3,5% şi 7% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de editare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, transporturi pe apă, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna octombrie 2025 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 4% în transporturi aeriene; între 0,5% şi 3% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, tranzacţii imobiliare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, industria metalurgică.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+1,1%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,4%).

În administraţia publică, câştigului salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-0,1%).

 

CCR a amânat pentru a patra oară pronunţarea în cazul obiecţiilor de neconstituţionalitate a Legii privind pensiile de serviciu ale magistraţilor/ Termen stabilit pentru 11 februarie/ Motivele amânării

Julio Iglesias, vizat de plângeri ale unor foste angajate, denunţă „acuzaţii absolut false”