Alertă în judeţul Sibiu, unde a fost semnalat furtul unui seif în care s-ar afla 700 de grame de aur şi un milion de euro/ Reclamantul, cunoscut cu antecedente penale pentru furt, tăinuire, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi alte infracţiuni

Poliţiştii şi procurorii au demarat o amplă anchetă în judeţul Sibiu, după ce au fost sesizaţi că dintr-o locuinţă din municipiul Mediaş a fost sustras un seif în care s-ar afşa 700 de grame de aur şi un milion de euro. Potrivit unor surse judiciare, reclamantul este cunoscut cu antecedente penale pentru furt, tăinuire, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi alte infracţiuni.

”O echipă complexă de poliţişti, coordonaţi de şeful Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu efectuează activităţi specifice de cercetare la faţa locului şi desfăşoară întregul ansamblu de activităţi specifice în urma unui apel 112 privind furtul unui seif dintr-un imobil din municipiul Mediaş”, anunţă, vineri, Poliţia Sibiu.

Potrivit instituţiei citate, în cursul nopţii, în jurul orei 03:10, IPJ Sibiu a fost sesizat de către un bărbat domiciliat în municipiul Mediaş cu privire la faptul că autori necunoscuţi ar fi pătruns în locuinţa sa, de unde ar fi sustras un seif.

”Apelantul a declarat că în interiorul seifului se aflau bijuterii şi bani, respectiv aur (aproximativ 700 grame), bijuterii, precum şi 1.000.000 euro”, au precizat poliţiştii.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că reclamantul este cunoscut cu antecedente penale, având un cazier judiciar consistent pentru infracţiuni de furt, tăinuire, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi alte fapte penale.

 

Apollo111 Cinema se deschide în 29 ianuarie/ Seară dedicată filmelor lui Cristian Nemescu şi retrospectivă Corneliu Porumboiu

Trump face China – nu America – măreaţă din nou, sugerează un sondaj internaţional