Pîslaru: Respectul pentru justiţie nu poate însemna privilegii care rup contractul social şi adâncesc prăpastia dintre cei care muncesc pentru pensii modeste şi cei care beneficiază de tratamente speciale / Reforma sistemului nu mai poate fi amânată

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, afirmă, vineri, că în niciun domeniu care trebuie reformat amânarea nu este o soluţie, derefindu-sela decizia Curţii Constituţionale care nu s-a pronunţat nici la al patrulea termen cu privire la legea referitoare la pensiile magistraţilor. ”Respectul pentru justiţie nu poate însemna privilegii care rup contractul social şi adâncesc prăpastia dintre cei care muncesc o viaţă întreagă pe pensii modeste şi cei care beneficiază de tratamente speciale”, crede ministrul.

”În justiţie, la fel ca în orice domeniu care trebuie reformat, amânarea nu este o soluţie.

Astăzi, Curtea Constituţională a României a amânat pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor. Şedinţa a durat 20 de minute, iar noul termen a fost împins peste încă o lună, pe 11 februarie.

Între timp, inechităţile rămân, tensiunile cresc, iar încrederea oamenilor în stat se erodează cu fiecare zi în care vedem că lucrurile esenţiale sunt amânate la nesfârşit”, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Investiţiilor şi Proiextelor Europene, Dragoş Pîslaru.

Potrivit acestuia, ”discuţia nu este despre a umili o categorie profesională sau despre a pune în pericol independenţa justiţiei”, pentru că ”magistraţii au nevoie de stabilitate, predictibilitate şi respect pentru munca lor”.

”Dar respectul pentru justiţie nu poate însemna privilegii care rup contractul social şi adâncesc prăpastia dintre cei care muncesc o viaţă întreagă pe pensii modeste şi cei care beneficiază de tratamente speciale”, a mai transmis ministrul.

Dragoş Pîslaru apreciază că reforma sistemului de pensii nu mai poate fi amânată la nesfârşit.

”Mai este un adevăr care nu poate fi ocolit: în joc sunt şi 231 de milioane de euro din PNRR, bani europeni pe care România îi pierde dacă nu îşi face treaba la timp şi nu adoptă reglementările asumate. Nu vorbim doar despre o dezbatere juridică sau tehnică, ci despre consecinţe directe pentru bugetul ţării şi pentru proiectele de investiţii de care depind spitale, şcoli şi infrastructură”, a adăugat ministrul.

Acesta apreciază că ”un stat serios îşi respectă angajamentele – faţă de cetăţenii săi şi faţă de partenerii europeni”.

”Avem nevoie de decizii curajoase şi asumate, nu de amânări la nesfârşit, care par că doar trag de timp. Cu cât lăsăm mai mult să se adune frustrare şi neîncredere, cu atât mai greu va fi să reconstruim respectul pentru instituţii.

România are nevoie de un sistem de pensii corect, sustenabil şi credibil – iar această nevoie nu mai suportă amânare”, a conchis ministrul.

Curtea Constituţională a României a amânat, vineri, pentru a patra oară, pronunţarea în cazul obiecţiilor de neconstituţionalitate a Legii privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, stabilind un nou termen pentru 11 februarie.

Judecătorii au luat această decizie ca urmare a cererii de întrerupere a deliberărilor pentru studierea problemelor ce formează obiectul cauzei şi a expertizei contabile depusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Norvegianul Moses Mawa a semnat cu Sepsi

Kremlinul consideră „pozitivă” dorinţa unor ţări europene de a restabili dialogul cu Rusia