Cehia se pregăteşte să închidă, la finalul lunii ianuarie, ultimul său puţ de exploatare a cărbunelui superior, punând capăt unei industrii care a alimentat timp de două secole dezvoltarea economică a Europei Centrale, relatează Reuters.
Mina CSM din Stonava, aflată aproape de graniţa cu Polonia, extrage în aceste zile ultimele tonete de cărbune din galerii adânci de peste un kilometru, pe fondul prăbuşirii cererii şi al tranziţiei energetice europene.
Compania de stat OKD, aflată în proces de lichidare, trebuia să oprească minele încă din 2021, însă invazia Rusiei în Ucraina a provocat explozia preţurilor la energie, oferind industriei locale o scurtă prelungire a activităţii. Acum însă, realitatea pieţei s-a impus: preţurile globale ale cărbunelui sunt scăzute, iar costurile de extracţie în minele extrem de adânci au devenit prohibitive.
”Este trist că mina se închide. Este o muncă grea, dar bună”, spune minerul polonez Grzegorz Sobolewski, care ia în calcul să îşi găsească de lucru în Polonia, unde exploatările continuă.
”Îmi va fi dor de utilaje, de zgomot, de tăietoarea de cărbune”, adaugă el, în timp ce maşinile sfredelesc ultimele bucăţi de rocă.
Directorul OKD, Roman Sikora, admite că ”adâncimea minelor a devenit punctul lor slab”. Costurile operaţionale au crescut constant, în timp ce Europa reduce dependenţa de combustibili fosili, iar industria grea regională, cândva motorul economiei, s-a restrâns masiv.
Un bazin minier care a construit o regiune industrială
Exploatarea cărbunelui în zona Ostrava a început la sfârşitul secolului al XVIII-lea, transformând un colţ rural al Imperiului Habsburgic într-un centru industrial major. Investitori precum familia Rothschild au finanţat infrastructura feroviară, oţelăriile şi extinderea minelor, atrăgând zeci de mii de muncitori.
Naţionalizarea comunistă din 1948 a dus la un nou boom. În anii 1980, peste 100.000 de mineri lucrau în regiune, iar producţia anuală ajungea la 25 de milioane de tone.
Prăbuşirea comunismului în 1989 a declanşat declinul abrupt: industriile energofage s-au restrâns sau au dispărut, minele s-au închis rând pe rând, iar zeci de mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. OKD, privatizată ulterior, a intrat în faliment acum un deceniu, iar statul a preluat controlul pentru a gestiona închiderea etapizată.
În 2024, producţia anuală a scăzut la 1,1 milioane de tone, iar personalul la doar 2.300 de angajaţi — un fragment din forţa de muncă de odinioară. Alte 1.550 de persoane vor fi disponibilizate în lunile următoare.
Regiune în tranziţie, între noi investiţii şi probleme de mediu
Economiştii locali afirmă că perioada cea mai dificilă a fost între anii 1990 şi 2000, când şomajul a crescut vertiginos iar noile industrii au întârziat să apară. Acum, rata şomajului din regiune este 6,6%, încă peste media naţională, dar sub nivelurile din anii ’90. Investitorii străini — inclusiv Hyundai — au contribuit semnificativ la diversificarea economiei după aderarea Cehiei la UE.
Totuşi, moştenirea minieră rămâne vizibilă: terenuri contaminate, zone cu risc de prăbuşire a solului şi instalaţii industriale abandonate. Regiunea va beneficia de 19 miliarde de coroane (aproximativ 908 milioane dolari) prin Fondul pentru Tranziţie Justă al UE, destinat zonelor afectate de decarbonizare.
În timp ce Cehia închide definitiv exploatările de cărbune superior, Polonia menţine încă aproximativ 70.000 de mineri în subteran, cu promisiunea politică a funcţionării minelor până în 2049. Exploatările de lignit (cărbune brun) din vestul Cehiei vor continua încă câţiva ani.
Un viitor deasupra solului
OKD intenţionează să supravieţuiască transformării, păstrând activitatea în comerţul cu cărbune şi dezvoltând proiecte noi, inclusiv un parc de baterii, un centru de date şi o centrală electrică pe metan extras din vechile puţuri.
”Avem planuri ambiţioase pentru OKD în viitor”, spune directorul Sikora, marcând trecerea definitivă a unei regiuni de la epoca minieră la era tranziţiei energetice.
