Accident feroviar în Spania – MAE: Un român aflat în unul dintre trenurile implicate a fost rănit uşor. El a fost deja externat din spital

Un român aflat în unul dintre trenurile implicate în accidentul feroviar din Spania a fost rănit uşor, anunţă MAE, care precizează că bărbatul a fost deja externat din spital. MAE precizează că până la această oră nu au fost primite cereri de asistenţă consulară.

”Confirmăm că reprezentanţii Consulatului României din Sevilla sunt în contact cu un cetăţean român care a fost la bordul unuia dintre trenurile implicate în accident. Acesta a fost rănit uşor şi starea sa este bună, fiind deja externat„, a transmis luni Ministerul Afacerilor Externe.

Coliziunea între două trenuri de mare viteză, duminică seara, în Analuzia, în sudul Spaniei, s-a soldat cu 39 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, confirmat luni dimineaţa de către Ministerul spaniol de Interne. Catastrofa s-a soldat, de asemenea, cu 123 de răniţi – inclusiv cinci în stare foarte gravă şi 24 în stare gravă.

MAE a informat, luni, că, prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla, s-a autosesizat în urma producerii unui accident feroviar în regiunea Cordoba şi a întreprins demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate.

Reprezentanţii ministerului precizează că, din informaţiile furnizate de autorităţile spaniole, procedurile de descarcerare şi ancheta sunt în curs de desfăşurare, oferirea de informaţii legate de victime nefiind posibilă la acest moment.

Potrivit MAE, la nivelul Consulatului General al României la Sevilla nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară ca urmare a acestui incident.

„Reprezentanţii oficiului consular menţin situaţia în atenţie, fiind în legătură permanentă cu autorităţile competente şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară dacă situaţia va impune”, menţionează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243; +34 954 230 947; +34 954 624 053, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

MAE aminteşte că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Sevilla: +34 648 212 169.

Trei femei, un bărbat şi o firmă, trimişi în judecată de DIICOT Tulcea într-un dosar care vizează delapirea a peste patru milioane de lei din bugetul unei localităţi

Gianni Infantino condamnă comportamentul „unor jucători senegalezi” în timpul finalei CAN: „Este inacceptabil să părăseşti terenul în acest fel”